INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  DINAMO ZAGREB - POLI TIMIŞOARA 1-2

Jurcici: "Nu ne-a lăsat spaţii deloc"

Articol de GSP - Publicat joi, 17 decembrie 2009 00:00

Krunoslav Jurcici, tehnicianul echipei Dinamo Zagreb, s-a declarat dezamăgit de rezultatul final al meciului cu Poli Timişoara, din ultima etapă a fazei grupelor Europa League. Chiar dacă echipa sa a pierdut cu 2-1 pe teren propriu, tehnicianul croat şi-a felicitat jucătorii pentru jocul prestat în condiţiile terenului foarte greu.

"Sînt dezamăgit, dar nu din cauza prestaţiei noastre în această partidă, ci din cauza rezultatului. Am avut ocazii, am fost clar echipa mai bună, dar n-am putut realiza mai multe pe tabelă. Nu s-a văzut că la Timişoara a apărat portarul de rezervă, a avut nişte intervenţii extraordinare.

Din cauza stării gazonului a trebuit să ne schimbăm tactica iar ei au jucat îngrozitor de tare, ne-a fost foarte greu să ne creem spaţii. La goluri am reacţionat foarte prost. Am jucat la victorie acest meci şi din punctul meu de vedere, am dat tot ce se putea", a spus tehnicianul lui Dinamo Zagreb.

Referindu-se la celălalt meci din grupă, Jurcici a spus sec: "Sincer, nu mă aşteptam ca Anderlecht să bată pe Ajax".

Citește și:
Scene tragicomice la CFR Cluj » Hendrik Klein a cerut bani ca să aducă investitori, în plină criză financiară la club!
Superliga

Adversarii Craiovei, unul câte unul: deplasare de 4.185 kilometri, FCSB și CFR n-au putut să o bată + Antifotbalul vine în Bănie!
Conference League
Adversarii Craiovei, unul câte unul: deplasare de 4.185 kilometri, FCSB și CFR n-au putut să o bată + Antifotbalul vine în Bănie!
Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”, găsit fără suflare în casă de Negrilă, a doua zi după ce au văzut eșecul Craiovei: „S-a enervat rău pe rezultat”

FC Voluntari - Oțelul, meciul care deschide etapa în Superliga. 3 goluri în 11 minute

Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează