INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  MECI AMÎNAT

Partida Wigan - Bolton a fost amînată din motive de securitate

Articol de GSP - Publicat luni, 21 decembrie 2009 00:00

Meciul dintre Wigan şi Bolton, programat luni seară, în etapa a 18-a din Premier League, a fost amânat deoarece spectatorii ar fi fost în pericol din cauza drumurilor şi parcărilor îngheţate, potrivit Sky Sports.

"Wigan Athletic anunţă că întâlnirea cu Bolton Wanderers a fost amânată după ce au avut loc discuţii cu poliţia şi responsabilii cu securitatea ai clubului. S-a constatat că zonele din jurul stadionului, în ciuda eforturilor depuse, nu sunt sigure pentru public", se arată într-un comunicat al clubului.

Conducerea grupării britanice şi-a cerut scuze faţă de suporteri, dar menţionează că siguranţa acestora este mai importantă. "Noi am făcut tot ce am putut pentru ca partida să se desfăşoare. Suprafaţa de joc este într-o stare perfectă, după ce instalaţia de încălzire a fost pornită în ultimele 48 de ore, iar terenul acoperit pentru a-l proteja de zăpadă şi gheaţă", se mai arată în comunicat.

Toate biletele achiziţionate vor putea fi folosite când meciul se va juca, dar fanii echipei vor avea posibilitatea să-şi primească banii înapoi.

Sursă: NewsIn

Citește și:
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Nationala

Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967

Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”

Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București

Comentarii (1)
 •  21 Decembrie 2009, 22:24

si cand se joaca ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează