FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGAB.RO

Salarii diminuate la Cetatea

Articol de GSP - Publicat luni, 04 ianuarie 2010 00:00

Criza financiară loveşte din plin Cetatea, membrii conducerii administrative şi antrenorii urmând să primească odată cu începutului noului an salarii micşorate cu 50%.

Mai mult, posturile de director de marketing şi director administrativ vor fi dizolvate, Laurenţiu Berezoschi şi Dan Dăscălescu urmând să activeze la clubul sucevean cu titlurile de delegaţi colaboratori. "Am luat această decizie pentru că situaţia financiară este una destul de precară. Ne-am micşorat salariile cu 50% pentru a fi un exemplu pentru jucatori”, a motivat preşedintele Ciprian Anton, care a mentionat că intenţionează să diminueze contractele jucătorilor cu 10-20%, în funcţie de randamentul fiecăruia în prima jumătate de campionat. "Am invitat toţi jucătorii la discuţii pe data de 11 ianuarie. Le voi explică situaţia, apoi vom vedea care vrea să continue alături de noi şi care nu. Oricine e liber să plece. Nu are niciun rost să între în grevă, pentru că neînceperea pregătirii la timp îi va afecta în primul rând pe ei", a completat şefului executivului de pe Areni.

Citește și:
Excavatoarele au revenit în Ștefan cel Mare! S-au reluat lucrările la Stadionul Dinamo: toate imaginile » Când va fi gata noua arenă
Special

Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Nationala

Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Superliga

Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează