INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  EXCLUSIV / RAPID

Mugurel Buga a fost prezentat oficial la Xanthi Skoda!

Articol de - Publicat vineri, 08 ianuarie 2010 00:00

După o nouă rundă de negociei pe care a avut-o ieri cu grecii de la Xanthi Skoda fostul jucător al Rapidului, Mugurel Buga a semnat o înţelegere cu echipa elenă în această dimineaţă pentru un an şi jumătate!

După 16 etape, Xanthi ocupă poziţia a 12-a în clasament, cu cinci victorii, trei rezultate de egalitate şi opt partide pierdute. Noua echipă a lui Buga se află la 23 de puncte de ocupanta primului loc, Panathinaikos Atena. 

Buga părăseşte astfel Rapidul după ce oficialii din Giuleşti nu au mai fost de acord cu păstrarea atacantului. Nicolae Manea a primit promisiuni din partea lui George Copos, că Buga va rămîne şi din retur la Rapid, dar nu a fost aşa.

"Am discutat de mai multe ori cu cei din conducere şi a fost decizia mea să plec. Am semnat din postura de liber de contract. Cei de la Xanthi m-au dorit şi am revenit să negociem. Nu s-a pus problema să joc la altă echipă din Liga I şi le-am demonstrat fanilor rapidişti că m-am ţinut de cuvînt. Am încredere în colegii mei de la Rapid şi pot produce o mare surpriză dacă vor cîştiga campionatul. Sper din tot sufletul ca la final să fie pe primul loc", a spus Mugurel Buga după ce s-a înţeles cu grecii de la Xanthi Skoda.

UPDATE 16:00 / După semnarea contractului, Mugurel Buga a fost prezentat oficial la gruparea elenă.

"Sînt foarte fericit că-mi voi continua cariera la Xanthi Skoda. Sînt într-o formă bună, am experienţă şi voi demonstra în fiecare zi care sînt calităţile mele. În cîteva zile voi începe să mă antrenez alături de noua mea echipă, şi să intru sub serviciile antrenorului meu. Am avut contracte cu Xanthi şi mi-au dat încredere şi m-au făcut să iau decizia de a părăsi pentru prima dată România şi să joc la un club de afară", a spus Buga la prezentarea oficială.

Citește și:
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
Superliga
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Altele
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
Superliga
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Handbal
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (3)
 •  08 Ianuarie 2010, 17:53

iti multumim pt ce ai facut la rapid si iti dorim tot binele din lume bafta,,,vei ramane un rapidist adevarat.

 •  08 Ianuarie 2010, 17:51

iti doresc sa ai bafta si tot binele din lume. noi iti multumim pt tot ce ai facut pt rapid si sa stii ca vei ramane in sufletele noastre pt totdeauna. bafta

nino86
nino86  •  08 Ianuarie 2010, 15:21

adio titlu

Vezi toate comentariile (3)
Comentează