Articol de GSP - Publicat luni, 18 ianuarie 2010 00:00
Mera ajunge astăzi
Dupa ce a descoperit pe aeroport că i-a expirat paşaportul, Mera va pleca azi în Turcia. "Se pare că am început cu puţin ghinion, dar de acum m-am învăţat minte. Voi controla totul de zece ori înainte de a pleca undeva", a spus jucătorul, care şi-a trasat obiectivele pe 2010: "Mi-am făcut ordine în gînduri şi mi-am dat seama de şansa pe care o am la Timişoara. Îmi doresc foarte mult să mă titular, iar pentru asta sînt pregătit să muncesc foarte mult".
Sepsi şi Bourceanu separat
Timişorenii au intrat direct în focuri în cantonamentul din Turcia, chiar şi tehnicianul Neluţu Sabău alergînd ieri alături de elevii săi. Alb-violeţii au pregătite în această perioadă antrenamente bazate doar pe acumularea fizică. Altfel, Bourceanu nu a participat la antrenamentul de ieri, fiind sfătuit să ia un repaus de două zile din cauza unei contracturi musculare. Nici Sepsi nu a început încă pregătirea la maximum, dar va fi apt în două zile.
Iancu: "Nu pleacă nici un titular"
Patronul Marian Iancu a dat asigurări că nu va mai vinde nici un jucător dintre primii 20. "Primii 18-20 de jucători din lot în ordinea apariţiilor din tur nu sînt transferabili! Nu avem nici o ofertă clară, pentru că afirmaţiile noastre publice au avut darul de a inhiba orice interes. În afară de supoziţiile care s-au făcut referitor la un transfer al lui Bucur la Kuban, nu a existat nimic concret între cele două cluburi", a explicat Iancu. (Emanuel Roşu)
Karamienii ignoraţi
Iancu s-a referit şi la oferta de prelungire a contractelor pe care le-a facut-o fraţilor Karamian. "Cluburile interesate de ei pot să discute direct cu jucătorii, pentru că au intrat în ultimele 6 luni de contract. În acest moment sîntem pasivi în ceea ce priveşte acest caz. Am făcut o ofertă scrisă, clară, aşteptăm un răspuns pînă în cel de-al doilea cantonament al iernii. Dacă va fi negativ, va trebui să analizăm situaţia alături de stafful tehnic şi să vedem în ce măsură ne mai putem baza pe ei în retur", a spus bossul lui Poli.

Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como