FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Argăseală: "Ne-am luat gândul de la Iovov. Vrem un fundaş!"

Articol de GSP - Publicat marti, 19 ianuarie 2010 00:00

Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a declarat că angajamentele jucătorilor Krum Bibişkov şi Rafal Grzelak vor fi reziliate în cursul acestei săptămâni, iar cei doi îşi vor primi toate drepturile salariale restante si apoi a subliniat ca nu mai exista "nici o sansa" de a-l aduce pe atacantul bulgar Hristo Iovov.

"Probabil că săptămâna asta îi vom da tot ce are de primit şi vom rezilia contractul cu el. Aceeaşi situaţie este şi cu Bibişkov, care mai are de luat nişte bani şi, după ce va primi suma pe care o are de încasat, vom rezilia contractul şi cu el", a spus Valeriu Argăseală pentru NewsIn.

În ceea ce priveşte transferurile pe care gruparea din Ghencea intenţionează să le facă, Argăseală a precizat: "Cu Iovov nu mai e nici o şansă să facem ceva, ne-am luat gândul de la el. În continuare avem nevoie de jucători. Ne trebuie neapărat un fundaş, avem foarte mare nevoie de acest post şi sper să parafăm mutarea cât mai curând".

Oficialul Stelei a vorbit şi despre posibilele plecări ale unor jucători de la echipă: "Pleşan nu mai pleacă, ne bazăm pe el pentru acest campionat, însă nu ştiu ce va fi cu Ghionea. E posibil ca el să plece, dar depinde numai de el".

Citeşte mai multe ştiri de Steaua pe stelisti.ro!

Citește și:
Cutremur în Europa! Clubul legendar, cu 6 titluri în palmares, a fost exclus din fotbalul profesionist!
Campionate

„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
TAS a dat verdictul în scandalul verii! Ce se întâmplă cu barajele organizate de FRF
Liga 3

Destinație-surpriză pentru Gicu Grozav: „Suntem în negocieri avansate”
Superliga
Destinație-surpriză pentru Gicu Grozav: „Suntem în negocieri avansate”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”

Comentarii (15)
 •  19 Ianuarie 2010, 19:09

Luati-l pe Goe sau Ghionea daca vreti un fundas! Din nou ati reluat campania de transferuri cu goarna, o sa vedeti fundas, mai ales ieftin cand imi vad eu ceafa fara oglinda. Asa finantator, asa procuratori, asa lot, asa suporteri vai , Steaua cui o mai fi!

 •  19 Ianuarie 2010, 18:10

Avem la CFR cativa fundasi ce trebuie sa ii imprumutam,daca este in pericol sa cada steaua ,le dam si lor unu sau doi jucatori imprumut pana in vara .

brasoveanul1
brasoveanul1  •  19 Ianuarie 2010, 15:49
Postat de pe 19 Ianuarie 2010, 14:29

de ce nu il luati pe florentin dumitru,nana falemi,claudiu raducanu,p stoica,lita,goian,belo,hagi si milan labos.cu asti luati sigur campionatul.cu actualul lot luati mamaliga de aur

ai uitat de bumbescu si iovan ca sa nu zic lacatus

Vezi toate comentariile (15)
Comentează