SPORTURI  »  HANDBAL  »  EHF NU CEDEAZĂ

Aihan Omer rămîne suspendat 5 ani

Articol de - Publicat miercuri, 20 ianuarie 2010 00:00

Curtea de Arbitraj din cadrul Federaţiei Europene de Handbal a anunţat miercuri că menţine decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv, din 6 august 2009, în care fostul antrenor al "naţionalei" masculine, Aihan Omer, a fost suspendat pentru 5 ani din toate competiţiile internaţionale. Decizia survine după ce tehnicianul a depus un apel la Curtea de Arbitraj, acesta fiind respins.
Astfel, Aihan Omer va putea conduce o echipă de club în cupele europene sau o selecţionată naţională abia după expirarea suspendării, care a intrat în vigoare pe 6 august anul trecut.
Pedeapsa acordată românului a fost decisă ca urmare a implicării acestuia în cazul "mită pentru arbitrii danezi" de la meciul retur cu Muntenegru, din play-off-ul CM 2009. Din aceleaşi motive a fost suspendat şi Petru Paleu.
FRH a cerut anul trecut retragerea suspendării pe motiv că declaraţiile arbitrilor au fost făcute foarte tîrziu, la 8 luni de la disputarea partidei, care s-a jucat pe 14 iunie 2008.

 

Citește și:
„Adio, adio” » Soția fotbalistului jubilează după demiterea antrenorului: „Vinovatul a plecat!”
Campionate
„Adio, adio” » Soția fotbalistului jubilează după demiterea antrenorului: „Vinovatul a plecat!”
Incredibil cu cine a semnat Gabi Iancu! Va putea debuta abia în 2027
Campionate
Incredibil cu cine a semnat Gabi Iancu! Va putea debuta abia în 2027
„E prima dată când văd așa ceva” » Bogdan Stelea a analizat intrarea portarului care a provocat decesul lui Jesus de Miguel: „S-ar putea să-l condamne”
Campionate
„E prima dată când văd așa ceva” » Bogdan Stelea a analizat intrarea portarului care a provocat decesul lui Jesus de Miguel: „S-ar putea să-l condamne”
S-au despărțit din nou » Angela Martini l-a părăsit pe fugarul Dragoș Săvulescu
Stiri extrasport
S-au despărțit din nou » Angela Martini l-a părăsit pe fugarul Dragoș Săvulescu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (3)
 •  20 Ianuarie 2010, 15:32

ce se poate fura sau mitui in romanica nu merge si in plan international decat daca ai norocul sa primesti arbitrii di cipru sau estul europei si nici atunci mereu

tudorelu1
tudorelu1  •  20 Ianuarie 2010, 13:56

Foarte tari astia de la EHF.Animalului ala de la Hypo care a intrat pe teren in ultimele secunde de joc pentru a stopa o jucatoare scapata pe contraatac i s-a redus pedeapsa la 1 an, iar astuia i-a ramas intreaga. Diferenta dintre Romania si Austria. Cred ca daca Voina sau Tadici faceau ce a facut austriacul nu mai aveau voie pe banca in viata lor.

kanye
kanye  •  20 Ianuarie 2010, 13:39

Tu l-ai indepartat pe Marian Cosma (D-zeu sa-l ierte) de la echipa nationala.Iti meriti soarta.sa fii suspendat pe viata!! x(

Vezi toate comentariile (3)
Comentează