SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

Henin şi Dementieva au jucat două seturi în aproape 3 ore! » Fetele thriller

Justine Henin, Henin, Australian Open
Justine Henin, Henin, Australian Open

Articol de , - Publicat joi, 21 ianuarie 2010 00:00

Pentru Henin, aflată doar la al doilea turneu după 18 luni în care a stat departe de tenis, meciul de ieri, din turul 2, cu Elena Dementieva, a fost un fel de teză dată după doar două săptămîni de la începerea şcolii. O teză necesară însă pentru a testa potenţialul actual al belgiencei care a fost deja cotată cu a treia şansă la cucerirea titlului.

Rusoaica venea după victoria asupra Serenei Williams în finala de la Sydney. Moral înalt, încredere, disponibilitate pentru luptă şi efort. Henin jucase şi ea o finală, acum două săptămîni, la Brisbane, pierdută la Kim. Ieri, totul s-a petrecut ca şi cum nu ne-am fi aflat abia în ziua a treia a unui turneu, ci la finalul său. Meciul celor două a fost atît de intens, cu atîtea răsturnări de situaţie, cu avantaje pierdute într-o clipă şi recăpătate în două, cu realizări tehnice minunate, încît a meritat să fie urmărit cu pulsul în gît.

Primul set a durat o oră şi 23 de minute, al doilea o oră şi 27. În total, două ore şi 50 de minute la capătul cărora Justine a cîştigat, 7-5, 7-6. Ultimul punct, mostră de curaj, dar şi de resurse aproape epuizate, a fost obţinut prin serviciu-voleu. "Probabil de aceea am revenit, pentru a trăi asemenea meciuri", a spus Henin. "Finalul a fost unul de vis pentru mine". Belgianca merge mai departe, în turul 3, Dementieva adună încă o ocazie ratată de a cîştiga un titlu major. Uneori, aşa e în tenis.

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Nationala
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (2)
vera_rapid
vera_rapid  •  21 Ianuarie 2010, 12:48

speram sa nu mai revina henin niciodata...nu a fost sa fie! imi pare foarte rau de dementieva mai ales cand imi amintesc si de semifinala de la Us Open 2009 cu serena williams...rusoaica are si ghinion in meciurile in care intalneste adversare puternice...e foarte emotiva si parca norocul nu e de partea ei! oricum sper din toata inima ca Kim Clijsters sa castige Australian Openul!

 •  21 Ianuarie 2010, 09:33

frumos meci.doamne cum joaca Henin dupa aproape 2 ani de pauza.sunt curioasa cine o sa fie in finala.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează