FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA

Universitatea Craiova, somată de primărie să părăsească Ion Oblemenco la 31 ianuarie

Articol de GSP - Publicat sambata, 23 ianuarie 2010 00:00

Conducerea clubului Universitatea Craiova a fost somată de Primăria Municipiului Craiova să părăsească arena Ion Oblemenco, la data de 31 ianuarie, când va expira contractul ce are ca obiect concesionarea spaţiilor de antrenament şi competiţii din acest stadion.

Într-o adresă trimisă la data de 12 ianuarie, primăria a anunţat clubul Universitatatea că, începând cu data de 31 ianuarie, contractul nr. 230 din 2002, încheiat între cele două instituţii, ce are ca obiect cesionarea spaţiilor de antrenament şi competiţii din cadrul stadionului Ion Oblemenco va înceta de drept, conform articolului 2 al actului adiţional nr.2 din 2007, la contractul de concesiune amintit.
           
În adresă se menţionează că Universitatea Craiova figurează în evidenţa Direcţiei de Finanţe cu o datorie de 36.784 lei din anii 2008 şi 2009, la care se adaugă majorări de întârziere.
           
Într-o altă notificare, trimisă la data de 13 ianuarie tot de către Primăria Craiova, clubul Universitatea Craiova este somat ca în termen de 15 zile să ramburseze suma de 2 milioane de lei, bani încasaţi de către club în vară, după încheierea unui contract de asociere. Primăria menţionează în notificarea trimisă că clubul nu a respectat datele contractuale şi anume: intrare liberă pentru anumite persoane, cât şi abligaţia patronului Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, de a nu denigra primarul şi instituţia primăriei

Mediafax

Citește și:
„Așa ceva nu se mai face de 20 ani! Ce, ești la bar?!” » Comentariul lui Van der Vaart despre Olanda - Japonia a stârnit o furtună în Europa
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Așa ceva nu se mai face de 20 ani! Ce, ești la bar?!” » Comentariul lui Van der Vaart despre Olanda - Japonia a stârnit o furtună în Europa
Răsturnare de situație la FCSB! Decizia lui Gigi Becali în privința acțiunilor
Superliga
Răsturnare de situație la FCSB! Decizia lui Gigi Becali în privința acțiunilor
Istvan Kovacs, echipament cu dungi de aur din partea FIFA pentru meciul istoric de la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Istvan Kovacs, echipament cu dungi de aur din partea FIFA pentru meciul istoric de la Campionatul Mondial
Noul Salah! » Liverpool i l-a suflat lui Newcastle de sub nas!
Campionate
Noul Salah! » Liverpool i l-a suflat lui Newcastle de sub nas!
George Becali preia din nou toate acțiunile la FCSB
Profit.ro
George Becali preia din nou toate acțiunile la FCSB
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jeremy Clarkson, legenda „Top Gear”, a dezvăluit că are cancer: „Dacă tratamentul merge, ne vedem în sezonul 6. Dacă nu, nu”

Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”


Comentarii (14)
 •  25 Ianuarie 2010, 16:07

Sunt socata de ceea ce vad si aud in legatura cu mutarea echipei din orasul in care a facut istorie. Aceasta minunata echipa care a adus atatea clipe de bucurie si lacrimi de fericire si suferinta. Pentru toti care iubesc aceasta echipa alungata de autoritatiile locale, de oamenii pe care i-am sustinut si i-am votat sa ne apere drepturile si au ajuns sa distruga ce s-a construit timp de 41 de ani, va rog sa fim uniti cu totii si sa nu acceptam aceasta mutare a echipei. RUSINE SOLOMON, RUSI

ddd
ddd  •  23 Ianuarie 2010, 22:59

mda...se stia de mult de treaba asta, dar nimeni nu a incercat sa rezolve problema....e mai usor sa tipi si sa iesi pe la tv-e si sa spui ca toti au ceva cu tine in loc sa ai o discutie civilizata...iar de partea cealalta solomon care din ura pe care o are fata de mititelu face sa sufere tot orasu...in concluzie e greu de spus care dintre ei e mai nebun dar cu siguranta craiova nu merita sa fie batjocorita in halul asta....

 •  23 Ianuarie 2010, 20:50

aurica lautare da-ti demisia si pleaca,pai vorbesti de banii publici,aoleu ia si firma delta cu tine si duceti-va la DNA

Vezi toate comentariile (14)
Comentează