FOTBAL  »  Superliga  »  MIRCEA SANDU A FOST REALES PENTRU FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL FRF

Mircea Sandu: "Dacă voi fi sănătos, voi candida şi în 2014!"

Articol de GSP - Publicat luni, 25 ianuarie 2010 00:00

Mircea Sandu, reales astăzi pentru a 5-a oară consecutiv în funcţia de preşedinte la FRF, a declarat că intenţionează să candideze şi în 2014.

"Domnul Iacov a avut o susţinere politică, asta însemnând că au fost nişte presiuni din partea unor primării asupra unor cluburi mici. Aş vrea să văd că are iniţiativă şi că rezolvă o mică parte din programul expus"
, a zis Sandu la GSP TV.

Cu referire la susţinerea politică amintită, Sandu a revenit cu precizări suplimentare: "Păi, pe la copii şi juniori, pe la Liga a 3-a, cei de acolo depind de primarii. Când primarul spune «mergi pe linia asta!», săracii, se conformează".

"Nu contează cine m-a votat şi cine nu. Vreau să ştiţi că voi candida şi în 2014. Dacă sînt sănătos, aşa voi face, pentru că doresc să rămân activ. Şi va fi pentru ultima oară", a încheiat Sandu.

Mircea Sandu, aflat la al 6-lea mandat, a fost ales pentru prima oară preşedinte al FRF pe 9 august 1990. Mandatul său a fost reînnoit de 5 ori pînă acum: 1994, 1998, 2001, 2005, 2010.

Mircea Sandu l-a învins astăzi pe singurul său contracandidat la funcţia de preşedinte al FRF, Constantin Iacov, cu 192 de voturi la 67, din totalul de 259 exprimate.

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Nationala
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (3)
nutecred
nutecred  •  25 Ianuarie 2010, 16:22

n-are logica deloc - eu spun ca daca e sanatos, abia atunci NU o sa mai candideze. Pentru ca numai un om "bolnav" ca sandu poate candida la nesfarsit la presidentia unei federatii si a unui fotbal falimentar. Sandu o sa ne ramana in memorie ca cel mai mare grataragiu si fripturist din fotbalul romanesc. Ce foame pe ei frate !!!

 •  25 Ianuarie 2010, 15:47

SANDU MIRCEA PTR NOI ESTE CEAUSESCU DOI (macar de ala am scapat)

 •  25 Ianuarie 2010, 15:23

Oare de ce nu parasesc mafiotii casa fotbalului?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează