SPORTURI  »  ALTELE  »  JUDO

Alina Dumitru a obţinut locul trei la Sofia

Alina Dumitru, judo
Alina Dumitru, judo

Articol de - Publicat duminica, 31 ianuarie 2010 00:00

Revenită după o absenţă de patru luni, Alina Dumitru a urcat pe podium în etapa de Cupă Mondială din Bulgaria

A intrat pe saltea cu o oarecare teamă. Glezna piciorului stîng, la care s-a accidentat în luna august a anului trecut, la Mondialele de la Rotterdam, încă nu o asculta. "Nu pot să-mi pun toată baza în ea, mi-e frică de o nouă accidentare, dar senzaţia aceasta va trece curînd", spune Alina Dumitru, campioana olimpică de la Beijing.

Sîmbătă, la Sofia, concursul de Cupă Mondială a fost primul al micuţei judoka, după o pauză de aproape cinci luni. S-a oprit în semifinale, învinsă de o japoneză, Hiromi Endo, dar e mulţumită de ceea ce a realizat. "Pentru început, eu zic că e bine. Nu vreau să dau vina pe oboseală, că am ajuns noaptea la două, sau pe accidentare. Mai degrabă nu m-am concentrat. Japoneza asta e o junioară. Cred că am luat-o puţin prea uşor", a declarat Alina.

Nu dezarmează însă. "Sînt bucuroasă că mi-au ieşit procedeele. Şi cu japoneza am intrat în prelungiri şi m-a învins doar în golden score", a adăugat Alina.

- Eşti mulţumită cu locul 3?
- Nu, cum să fiu?! Dar acum, atît s-a putut. Nu sînt mulţumită pentru că la Sofia nici nu au fost cele mai bune judoka de la 48 de kilograme. Dar, repet, a fost primul concurs după multă pauză. O să fie altceva la următoarele!

Căprioriu, prima la 57 de kilograme
În etapa de Cupă Mondială de la Sofia, alte două românce au mai urcat pe podium. La 57 de kilograme, Corina Căprioriu a cîştigat, după ce a învins-o în finală prin ippon pe nemţoaica Hannah Brueck. "E un rezultat foarte bun pentru ea avînd în vedere că e primul ei concurs cîştigat. Uşor-uşor, şi Căprioriu va veni cu rezultate la marile concursuri", a declarat antrenorul Florin Bercean. Tot la categoria 48 de kilograme, Carmen Bogdan a luat bronzul, în repeşaj ea învingînd-o pe Tetiana Luşnikova (Ucraina).

"Am pierdut în faţa unei junioare din Japonia pentru că nu m-am concentrat îndeajuns. La următoarele concursuri sper să fie mai bine şi să am altă prestaţie"
Alina Dumitru, campioană olimpică Beijing 2008

Citește și:
Remarcat-surpriză după Voluntari - FCSB: „Zi-mi unul din campionat care joacă așa!”
Superliga
Remarcat-surpriză după Voluntari - FCSB: „Zi-mi unul din campionat care joacă așa!”
Basarab Panduru l-a „boxat” pe titularul de la FCSB: „Eu n-am văzut așa ceva! Ai cuie în talpă?”
Superliga
Basarab Panduru l-a „boxat” pe titularul de la FCSB: „Eu n-am văzut așa ceva! Ai cuie în talpă?”
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Superliga
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close