SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL EUROPEAN / FRANŢA-CROAŢIA 25-21

Monopol francez în handbalul masculin

Nikola Karabatic, Karabatic
Nikola Karabatic, Karabatic

Articol de - Publicat luni, 01 februarie 2010 00:00

Franţa a devenit ieri prima echipă din lume care deţine în acelaşi timp titlul mondial, olimpic şi european

Franţa cîştigă tot în handbalul masculin. După titlul olimpic cucerit la Beijing, cel mondial cîştigat în Croaţia, "cocoşii" au pus mîna aseară şi pe aurul european, la turneul final din Austria. Ca şi anul trecut, Franţa a învins în ultimul act Croaţia, echipa care după Olimpiada de la Atena, cînd a cîştigat aurul, a pierdut nu mai puţin de patru finale!

Ivano Balici, Igor Vori, Mirko Alilovici şi ceilalţi croaţi au intrat mai motivaţi ca oricînd pe teren. Îşi doreau enorm revanşa în faţa unei echipe pe care nimeni nu a mai bătut-o în ultimii trei ani! Au condus toată prima repriză, s-au desprins la 12-9 în minutul 28, dar francezii au recuperat imediat marja şi la pauză a fost egal, 12-12.

În partea a doua, Nikola Karabatic a fost dirijorul în teren, portarul Thierry Omeyer a făcut minuni între buturi şi Franţa a trecut la conducere. Cu toate eforturile croaţilor, susţinuţi frenetic din tribune de 4.000 de suporteri, Franţa a cîştigat cu 25-21, devenind prima echipă din lume care deţine în acelaşi timp cele mai importante titluri: cel mondial, cel olimpic şi cel continental.

Islanda a cîştigat medaliile de bronz după ce în finala mică a bătut Polonia, 29-26.

Citește și:
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Nationala
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Campionate
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Imagini șocante la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie, în timp ce micile handbaliste strigau disperate
Handbal

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”

Comentarii (2)
 •  01 Februarie 2010, 12:56

pai cand naturalizezi jucatori din toata lumea, se poate!!! cati francezi au jucat in teren, de fapt?

 •  01 Februarie 2010, 08:07

Bravo,Francez mi-a placu foarte tare!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close