INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  OPTIMIST

Gazzetta prezintă prima poză cu capul lui Chivu după operaţia care i-a salvat viaţa!

Articol de GSP - Publicat sambata, 06 februarie 2010 00:00

La o lună de la grava accidentare suferită la cap, în urma căreia a trebuit să se opereze, Cristi Chivu a acordat un amplu interviu în "La Gazzetta dello Sport" în care a vorbit prin ce a trecut, cum se recuperează, dar şi cînd speră să revină pe teren.

 În numărul de azi, celebrul cotidian italian, prin trimisul său la Bucureşti, i-a dat întîietate fundaşului Interului. "A doua mea viaţă", a fost titlul mare de prima pagină, restul materialului fiind în următoarele două. "După operaţie, am vrut să văd accidentarea la televizor. Soţia mea s-a speriat cînd mi-a văzut cicatricea. Mie nu mi-a fost deloc teamă. Mă îngrozea doar gîndul că nu-mi pot vedea fetiţa", a povestit Chivu, ras pe cap şi fără reţinere cînd a trebuit să-şi arate cicatricea.

El rămîne foarte încrezător: "Sper să mă întorc repede. La finele lui martie voi fi din nou pe gazon pentru a cuceri titlul şi Liga Campionilor. Aşa că, Inter, iată-mă! Ia-mă şi pe mine în calcul la obţinerea victoriilor!". Cristi a mai indicat că o vreme va purta o mască de protecţie, făcută din fibră de carbon în două zile şi care a costat circa 700 de euro.

Iată cum arată scalpul căpitanului naţionalei României:

Citește și:
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Superliga
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
Superliga
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Stiri extrasport
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (21)
 •  07 Februarie 2010, 00:09

Cristi va purta o CASCA si nu o MASCA incompetentule de ziarist o masca porti dumneata pe creier si te impiedica sa gandesti

varain2
varain2  •  07 Februarie 2010, 00:01

Daca Mutu ar fi fost la fel de serios ca si Chivu ar fi fost unul dintre cei mai mari atacanti europeni,nu ar fi avut problemele cu droguri si dopaje si ar fi avut o caruta de bani.Poate era inca cu prima sotie.

 •  06 Februarie 2010, 20:32

sa fii sanatos;forta Chivu ,Forta Romania!!!!

Vezi toate comentariile (21)
Comentează