FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII

Pandurii au pierdut ultimul amical

Articol de - Publicat duminica, 07 februarie 2010 00:00

Gorjenii au pierdut ultimul meci al stagiului de pregătire din Antalya, cu echipa de primă ligă din Polonia, Piast Glivice, scor 2-0. În timpul meciului a plouat torenţial.

Antrenorul Liviu Ciobotariu a mizat în prima repriză pe formula: Mingote - Popete, Tătaru, Rada, Grecu - Hidişan, Murgan, Orac, Tremonti -Tilincă, Arrieta.

În prima repriză, pandurii au fost cei care au dominat partida. Daniel Orac a fost la un pas să deschidă scorul cu un şut de la aproximativ 15 metri pe poartă, dar balonul a fost prins de portarul celor de la Glivice. Două minute mai tîrziu Murgan a încercat o execuţie spectaculoasă din foarfecă mingea trecînd puţin pe lângă poartă. În minutul 23, Hidişan a fost şi el aproape de a deschide scorul dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, balonul căzînd pe plasa porţii celor de la Glivice.

La pauză antrenorul Liviu Ciobotariu a fost nevoit să facă două schimbări din cauza accidentărilor. Rusu a intrat în locul lui Murgan, care a acuzat o întindere, şi Vranjes în locul lui Tremonti, care avea o contuzie la picior din cauza crampoanelor adversarilor. Piast a deschis scorul în minutul 52 dintr-un penalti şi a înscris din nou dintr-o lovitură liberă în minutul 82. Pe parcursul reprizei secunde au mai fost trimişi pe teren şi Diaconu şi Avramescu.

Citește și:
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Cutremur la CFR Cluj! Damjan Djokovic și juristul clubului, anchetați pentru pariuri
Superliga
Cutremur la CFR Cluj! Damjan Djokovic și juristul clubului, anchetați pentru pariuri
Cealaltă față a lui Eddy Gnahore » Ce făcea în vestiarul lui Dinamo: „S-a contrat cu Kopic”
Superliga
Cealaltă față a lui Eddy Gnahore » Ce făcea în vestiarul lui Dinamo: „S-a contrat cu Kopic”
Gigantul Benfica negociază transferul atacantului din România! » Sumele afacerii
Superliga
Gigantul Benfica negociază transferul atacantului din România! » Sumele afacerii
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează