FOTBAL  »  Superliga  »  LIVERPOOL-UNIREA URZICENI

Patru absenţi pentru Liverpool la meciul cu Unirea

Articol de - Publicat luni, 15 februarie 2010 00:00

Managerul spaniol al lui Liverpool, Rafa Benitez, a vorbit despre jucătorii care vor absenta la partida cu Urziceni de joi: "Carragher probabil nu va juca în meciul cu Unirea, abia cu City, duminică. Benayoun a revenit la antrenamente uşoare, însă nu va face parte din lot. Despre Torres vă pot spune că se pregăteşte cu preparatorul fizic, dar nu s-a antrenat încă alături de echipă".

Şi Glen Johnson este aproape de o revenire pe teren după accidentarea suferită în urmă cu şapte săptămîni la ligamentele genunchiului drept.

Apărătorul de 25 de ani a reînceput alergările, iar pînă la începutul lui martie se va antrena normal. "E incredibil de frustrant. Cel mai rău lucru care i se poate întîmpla unui fotbalist este să se accidenteze, dar am reuşit să depăşesc ce-a fost mai greu şi acum mă gîndesc la viitor. Sînt la două-trei săptămîni de forma fizică la care eram înainte", a declarat jucătorul "cormoranilor".

Johnson spune că nu este prea fericit să urmărească din tribună prestaţiile lui Liverpool: "La început nu am mers la meciuri pentru că nu-mi puteam îndoi genunchiul. Sînt probabil cel mai rău fan al lor, pentru că nu vreau să îi văd jucînd ci vreau să fiu acolo, pe teren, cu ei. S-au descurcat însă bine, doar că au avut ghinion la cîteva partide, mai ales cu Arsenal".

Antrenorul Rafa Benitez aşteaptă şi el cu mult interes revenirea lui Glen Johnson: "E un jucător de calitate, important pentru noi. Se descurcă bine acum şi mă bucur că vom avea concurenţă mai mare".

Citește și:
Radu Naum, tiradă în direct: „Asistăm la lucruri din astea, la meciuri false! Poate m-am înfierbântat, dar an de an e aceeași șaradă”
Superliga

Se face transferul lui Daniel Bîrligea pe final de mercato? Anunț surprinzător de ultimă oră

1,5 milioane de euro pentru readucerea lui Virgil Ghiță în Superliga!

Titularul impus la FCSB a pierdut echipa: „Nu e pregătit pentru astfel de meciuri”

Schimbare majoră pregătită la examenul auto
Profit.ro
Schimbare majoră pregătită la examenul auto
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!

Comentarii (7)
 •  15 Februarie 2010, 15:01

Liverpool YNWA!!!

 •  15 Februarie 2010, 14:04

Hai Unirea ! Doamne ajuta la un rezultat bun !

 •  15 Februarie 2010, 11:48

4 indisponibili,da, dar inca vreo 4-5 menajati ( torres,gerarrd,mascherano,kuyt)o sa evolueze cu unirea cei care au jucat mai putin : Riera,Degen,Aquilani,Sidwell etc. Pentru Liverpool meciul cel mai important este cel cu Manchester City de Duminica,unde isi vor juca viitorul...

Vezi toate comentariile (7)
Comentează