SPORTURI  »  JO VANCOUVER 2010  »  SCHI FOND

Elveţia, încă un titlu olimpic. Pepene, pe poziţia 37

dario
dario

Articol de GSP - Publicat marti, 16 februarie 2010 00:00

Elveţia a obţinut cel de-al treilea titlu olimpic de la această ediţie a Jocurilor Olimpice, după ce Dario Cologna a cîştigat proba de 15 km liber. Paul Constantin Pepene a încheiat pe poziţia 37, în timp ce Petrică Hogiu s-a clasat pe locul 57.

Sportivul elveţian a dominat întreaga cursă, menţinînd un  ritm ridicat şi constant al deplasării pe schiuri. Dario Cologna a fost cronometrat cu 33:36.3, fiind cu 24.6 mai rapid decît ocupantul poziţiei secunde, Pietro Piller Cottrer. Italianul a confirmat revenirea de formă din ultima parte a sezonului şi şi-a adăugat în palmares cea de-a patra medalie olimpică.

Lukas Bauer, cîştigătorul Turului de Ski din acest sezon, a urcat pe ultima treaptă a podiumului, după ce a parcurs cei 15 km în 34:12.0.

"Această victorie reprezintă visul meu din copilărie. M-am simţit foarte bine încă de la startul probei, nu am crezut că o să cîştig, dar am sperat pînă la final.", a declarat elveţianul.

Pepene, locul 37. Hogiu, 20 de poziţii mai jos

Paul Constantin Pepene a încheiat cursa pe locul 37, cu timpul de 35:33.7. Românul a avut o evoluţie onorabilă, mai ales că a reuşit să-i depăşească pe Petter Northug (Norvegia, locul 41), liderul Cupei Mondiale sau pe Axel Teichmann, din Germania, care s-a clasat al 44-lea.

Cei de-al doilea român care s-a aflat la startul acestei probe, Petrică Hogiu a terminat pe poziţia 57, oprind cronometrul la 36:39.5.

La această cursă au participat 72 de sportivi.

Citește și:
Daniel Pancu și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj: „Mi se îndeplinesc toate condițiile în altă parte!”
Superliga
Daniel Pancu și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj: „Mi se îndeplinesc toate condițiile în altă parte!”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Handbal
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Profit.ro
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (1)
 •  16 Februarie 2010, 02:55

Felicitari !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează