FOTBAL  »  Superliga  »  ŞEFUL CCA LA RAPORT

Igna explică pentru gsp.ro "întîlnirea" cu Borcea

Articol de GSP - Publicat sambata, 20 februarie 2010 00:00

Acuzat de patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, că a avut o întîlnire în secret cu Cristi Borcea, chiar în biroul acestuia din Bucureşti, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ioan Igna (foto), a oferit pentru gsp.ro primele explicaţii oficiale.

"Cînd am avut cursul de instruire a arbitrilor, nu aveam unde să dăm testele fizice ale arbitrilor pentru că ninsese foarte mult în Bucureşti. Cum stadioanele din Ghencea, Giuleşti şi Cotroceni n-au pistă, iar la stadionul Tineretului mi s-a spus că nu se poate îndepărta zăpada că nu are cine să o facă, m-am dus la cei de la Dinamo. Am dorit să vorbesc cu doamna Elisabeta Lipă, comandantul clubului Dinamo şi cu domnul Cristi Borcea, ca să-i rog să deszăpezească stadionul. Domnul Borcea însă nu era acolo, fiind plecat în străinătate. Asta a fost tot", a declarat Igna.

"Nu e nevoie ca domnul Mititelu să prezinte o înregistrare video cu momentul în care eu intru în clădirea în care îşiu are biroul Cristi Borcea, pentru că o spun eu fără probleme că am fost acolo. V-am explicat ce a fost, s-a întîmplat acum două săptămîni şi nu luni cum a zis domnul Mititelu şi motivul a fost cel relatat de mine", a mai adăugat Igna.

Citește și:
Nu s-a mai întâmplat niciodată asta în istoria SUA! Incredibil care era precedentul record
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Nu s-a mai întâmplat niciodată asta în istoria SUA! Incredibil care era precedentul record
Gesturile făcute de Cristiano Ronaldo în momentul în care părăsea terenul, după Portugalia - RD Congo! Un fan a surprins totul
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Gesturile făcute de Cristiano Ronaldo în momentul în care părăsea terenul, după Portugalia - RD Congo! Un fan a surprins totul
Ivana Knoll a pornit cu fanii croați spre stadion, iar o întrebare a „pornit-o”: „El înseamnă totul! Eu merg all-in!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ivana Knoll a pornit cu fanii croați spre stadion, iar o întrebare a „pornit-o”: „El înseamnă totul! Eu merg all-in!”
Iubita lui Haaland își amintește cum s-a îndrăgostit de atacantul care face senzație la Mondial: „Îl spionam prin gaura cheii!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Iubita lui Haaland își amintește cum s-a îndrăgostit de atacantul care face senzație la Mondial: „Îl spionam prin gaura cheii!”
George Becali preia din nou toate acțiunile la FCSB
Profit.ro
George Becali preia din nou toate acțiunile la FCSB
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jeremy Clarkson, legenda „Top Gear”, a dezvăluit că are cancer: „Dacă tratamentul merge, ne vedem în sezonul 6. Dacă nu, nu”

Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”


Comentarii (23)
 •  21 Februarie 2010, 05:09

cum fratilor se face....ca borcea spune ca era la tribunal....si igna spune ca a fost anuntat.....ca e plecat strainatate...curioasa...treaba...hmmhmhmhmh.........oricum...forza stiinta

 •  20 Februarie 2010, 15:48

O sa vedeti ca astia de la dinamo vor sfirsi prost, nu le ajunge ca DNA e pe urmele lor, nu au invatat nimci si fura in continuare, ne cred prosti, cum de a mers igna la birou la borcea, sao luam logic , igna s-a dus stiind clar ca borcea e acolo, confirmare prin telefon) vino ca sint aici) daca nu era acolo nu se ducea, practic el a fost sa ia cascavalul sau sa aranjeze cui si unde sa dea banii, adica scris pe hirtie unde sa lase banii si la cine, nu prin telefon ca sint ascultate,DNA puscaria!

 •  20 Februarie 2010, 15:17

vad pe'aici numai idei dezechilibrate. e drept, borcea a furat si el cat a putut, nu e un conducator din liga sa nu fi incercat sa fure. unii au si reusit, dar avand in vedere ca clubul dinamo a cerut anul acesta consecvent albitrii straini tocmai pentru ca a fost dezavantajata in turul campionatului, mi se pare elocvent. plus ca, e la mintea cocosului, daca borcea voia sa aranjeze ceva il chema ziua in amiaza mare la el la biurou? cu ce dracu ganditi ca mie mi se pare ca nu nu creierul!

Vezi toate comentariile (23)
Comentează