FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

FRF îl impune pe Tănase mijlocaş? » "E ordin de la «naţională»!"

Cristian Tănase, Tănase, Steaua
Cristian Tănase, Tănase, Steaua

Articol de , - Publicat miercuri, 03 martie 2010 00:00

Becali susţine că nu el îi interzice lui Stoichiţă să-l mai folosească pe ex-piteştean ca atacant, ci o persoană din conducerea "tricolorilor"

Federaţia face echipa la Steaua? Asta spune Gigi Becali: "Cineva din preajma a dat un telefon cuiva de la noi, nu dau nume, şi i-a zis că Tănase trebuie să joace un pic mai retras". Fostul piteştean, pe care s-au plătit 1,8 milioane de euro acum o jumătate de an, a jucat de trei ori ca titular în acest sezon. De două ori a fost atacant şi doar o dată mijlocaş, postul pe care îl vrea patronul.

Enervat că Stoichiţă îl foloseşte pe Cristi mai des în spatele vîrfului Kapetanos, Becali a recunoscut la sfîrşitul săptămînii trecute, cînd s-a aflat că jucătorul a suferit o operaţie şi va lipsi două săptămîni: "Mai bine! Decît să-l văd atacant, e mai bine să lipsească de tot!". Tănase a debutat printre "tricolori" în Austria, în preliminariile pentru CM 2010, partidă în care a şi înscris golul României, învinsă cu 1-2. Piţurcă l-a utilizat ca mijlocaş stînga şi a fost păstrat pe acest post şi la convocările ulterioare, inclusiv în mandatul lui Răzvan Lucescu.

"Să fie clar: eu nu am dat bani pe Tănase ca să-i distrug în felul ăsta pe Stancu şi pe Surdu, care nu prind echipa din cauza lui!"
Gigi Becali, patron Steaua

"Sper ca domnul Becali să nu se mai ia de mine. Pentru asta trebuie să dau goluri multe şi să luăm campionatul"
Cristian Tănase, mijlocaş Steaua

3 selecţii şi un gol are Tănase la "naţională". De fiecare dată a jucat pe banda stîngă a liniei mediane

0 meciuri a jucat Tănase la FC Argeş ca atacant, postul pe care l-a reprofilat Stoichiţă la Steaua

MM: "Gigi să-l caute pe !"
Managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, spune că nu se pune problema ca el să revină la formaţia din Ghencea. "Gigi Becali poate să îl caute pe Dinu Gheorghe, pentru că eu nu sînt interesat să mă întorc la Steaua! Nu vreau să mai discut despre acest subiect, pentru că nu există", a spus MM. Gigi a ţinut să aibă ultimul cuvînt, declarînd misterios: "O să vedeţi la vară".

Citește și:
Lovitură pe piața auto » Rivalul Dacia ajunge în premieră în Europa! E al doilea cel mai vândut model la nivel global
Noutati auto
Lovitură pe piața auto » Rivalul Dacia ajunge în premieră în Europa! E al doilea cel mai vândut model la nivel global
„Camavinga este un prost! Știți ce ar fi trebuit să-i facă jucătorii?” » L-a făcut praf, după eliminarea lui Real Madrid
Liga Campionilor

Nu s-a văzut la TV! Carvajal s-a răstit la el și l-a arătat cu degetul, direct pe teren: „E din vina ta de c***t!””

Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate

FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (4)
 •  03 Martie 2010, 14:01
Postat de pe 03 Martie 2010, 11:27

Tanase a debutat in meciu Romania-Serbia. Macar asta trebuia sa o stiti.

A debutat intr-un amical cu GEORGIA pe Stefan cel Mare....ca sa fim mai precisi.Era inca Pitzi antrenor si noi am batut cu 2-1 dupa ce am fost condusi.

 •  03 Martie 2010, 11:27

Tanase a debutat in meciu Romania-Serbia. Macar asta trebuia sa o stiti.

stel1stu
stel1stu  •  03 Martie 2010, 09:42

incepe circul si la nationala ??

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!