FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA

Cociş: "Speram să rămîn în străinătate, însă mă bucur că am semnat cu Timişoara"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 martie 2010 00:00

Noua achiziţie a Politehnicii Timişoara, Răzvan Cociş, admite că este dezamăgit că nu şi-a găsit un angajament în străinătate, însă speră să obţină alături de bănăţeni o participare în Champions League.

"Sunt bucuros că am reuşit să semnez cu Timişoara, este o echipă puternică, cu obiective îndrăzneţe şi mă bucur foarte mult că am posibilitatea să revin în circuit după o pauză de aproximativ trei luni.

Eu le-am cerut impresarilor, dinainte să ajung la Timişoara, să îmi găsească un club din străinătate. Au fost câteva posibilităţi însă acestea nu s-au concretizat, din păcate. Sunt puţin dezamăgit, pentru că din această cauză am pierdut şi din perioada de pregătire.

Mi-aş dori foarte mult să evoluez în ţările cu un fotbal puternic. Totuşi, tentaţia de a juca în Liga Campionilor, chiar şi cu o echipă românească, m-ar putea ţine la Timişoara.

În cariera mea am jucat în această competiţie doar în preliminarii, cu Şerif Tiraspol, însă cred că este extraordinar să joci într-o astfel de competiţie, unde evoluează cele mai bune echipe din lume", a spus Răzvan Cociş.

Citește și:
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Diverse
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Superliga
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Cutremur la CCA: „Banii sau demisionăm toți!” » Colțescu, primul care face pasul în spate: „M-am născut elegant și demn, așa o să și mor!”
Superliga
Cutremur la CCA: „Banii sau demisionăm toți!” » Colțescu, primul care face pasul în spate: „M-am născut elegant și demn, așa o să și mor!”
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (3)
 •  04 Martie 2010, 00:14

Esti cel mai naspa mah antitalentule , nu stiu cum ajungeai sa joci la nationala , niciodata nu mi-a placut cum joci si mai ai si pretentii.......

 •  03 Martie 2010, 18:36

Tu ai orbul gainilor? Un om bine intentionat intelege ca e suparat ca nu s-a putut pregatii cum trebuie. Daca vrei sa mistifici ce a zis se poate interpreta si cum intelegi tu.... El zice (daca au citat astia cum trebuie, ca puteau formula fraza cum vor ei numai sa iese iar scandal...): "Sunt puţin dezamăgit, pentru că din această cauză am pierdut şi din perioada de pregătire".

 •  03 Martie 2010, 17:33

"este dezamăgit că nu şi-a găsit un angajament în străinătate," doamne zici ca e ceva super star uita ca "in strainatate" doar a sters bancile de rezerva de praf

Vezi toate comentariile (3)
Comentează