SPORTURI  »  ALTELE  »  SĂRITURI CU SCHIURILE

Simon Ammann, primul elveţian care s-a impus în Cupa Mondială

ammann
ammann

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 martie 2010 00:00

După dublul succes de la Vancouver, Simon Ammann s-a impus şi în Cupa Mondială graţie victoriei obţinute la Lillehammer (Norvegia).

Este pentru prima dată în istorie cînd un săritor cu schiurile din Elveţia reuşeşte să cîştige marele glob de cristal şi 4 titluri olimpice (JO 2002, JO 2010). În acest sezon, Simon Ammann s-a impus în 8 etape şi a reuşit să-l depăşească în clasamentul general pe principalul său contracandidat, Gregor Schlierenzauer.

Ammann a dominat etapa de la Lillehammer, cu două sărituri de 135.0 m, respectiv 133.5 m şi un total de 274.5 puncte. Austriacul Schlierenzauer a fost al doilea, cu un punctaj de 271.4, după ce în prima manşă a ajuns la 135.5 m, iar în cea de-a doua la 132.5 m. Deşi s-a aflat pe primul loc după runda inaugurală (135.5 m), Adam Malysz a încheiat al treilea din cauza săriturii de 127.5 m din cea de-a doua manşă şi a punctajului de 265.9.

CLASAMENT:

1.Simon Ammann, Elveţia, 1549

2.Gregor Schlierenzauer, Austria, 1346

3.Thomas Morgenstern, Austria, 899

 

Citește și:
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Superliga
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Liber la bere pe stadioane! Cea mai cunoscută susținătoare a celor de la UTA a furat startul
Superliga
Liber la bere pe stadioane! Cea mai cunoscută susținătoare a celor de la UTA a furat startul
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează