SPORTURI  »  AUTO  »  MARELE PREMIU AL BAHRAINULUI

Ferrari a reuşit dubla la Bahrain, profitînd de problema tehnică a lui Vettel » Căluţii norocoşi

Fernando Alonso, Alonso, Ferrari
Fernando Alonso, Alonso, Ferrari

Articol de - Publicat luni, 15 martie 2010 00:00

Ferrari, echipa căluţului cabrat, a început tare. Victorie Alonso, iar Massa pe locul doi. Lui Vettel i-a cedat maşina, deşi condusese aproape trei sferturi din cursă

Sakhir, Bahrain. Prima cursă din 2010. Prima cursă pentru Schumacher după ce renunţase la F1 acum 3 ani. Prima cursă pentru Massa după teribilul accident de la Budapesta din vară, atunci casca de protecţie i-a salvat viaţa. Prima cursă pentru Alonso la Ferrari şi a lui Button, actualul campion mondial, la McLaren. Prima cursă fără Raikkonen, plecat în WRC. Şi pentru Hamilton a însemnat ceva Sakhirul. Prima cursă de cînd s-a împăcat cu Nicole Scherzinger, fata de la Pussycat Dolls! N-am spus nimic de Vettel, germanul considerat urmaşul lui Schumi. Puştiul de 23 ani de la Red Bull a mers foarte bine în calificări şi a obţinut pole-position.

Schumacher pe 6
Ieri, Vetttel a condus aproape trei sferturi din cursă şi probabil ar fi cîştigat MP al Bahrainului dacă n-avea o problemă tehnică. În turul 34, monopostul său a început să dea rateuri şi, implicit, a început să piardă teren. În spate său, "vulpoiul" Alonso care a profitat imediat. Aşa a făcut şi Massa, iar Vettel a ajuns pe trei. Germanul a luat legătura cu echipa sa tehnică, cerînd ajutorul. A primit răspuns negativ, iar lui Vettel nu i-a rămas decît să-şi păstreze poziţia. A cedat şi ultimul loc al podiumului în faţa lui Hamilton. A terminat însă pe 4, înaintea celor doi piloţi ai lui Mercedes GP: Rosberg şi Schumacher. Locul 6 este mulţumitor pentru Schumi. Septuplul campion mondial declarase după calificări că încă se simte ruginit, iar maşina mai are nevoie de mici reglaje. Înseamnă că rezultatul este bun.

Victorie mare, dar şi norocoasă pentru Ferrari! Alonso şi Massa pe primele locuri, cu Fernando numărul 1 şi Felipe mîna dreaptă.

Citește și:
Dani Coman și-a făcut praf fotbalistul de la FC Argeș: „Să nu te ducă capul?! Mai bine că nu îl am în față” + ia în calcul demisia
Superliga
Dani Coman și-a făcut praf fotbalistul de la FC Argeș: „Să nu te ducă capul?! Mai bine că nu îl am în față” + ia în calcul demisia
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Noutati auto
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Napoli, încurcată de Como în Serie A » Ce înseamnă asta pentru titlul lui Inter și Cristi Chivu
Campionate
Napoli, încurcată de Como în Serie A » Ce înseamnă asta pentru titlul lui Inter și Cristi Chivu
Hegemonia lui Ludogorets a fost oprită! Bulgaria are o nouă campioană, Dugandzic a marcat golul de titlu
Campionate
Hegemonia lui Ludogorets a fost oprită! Bulgaria are o nouă campioană, Dugandzic a marcat golul de titlu
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

CSM București desființează două secții sportive, dar își trimite gratuit angajații la turneul de handbal Final Four de la Budapesta

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (10)
 •  27 Martie 2010, 17:59

Mai updatati si voi site-ul asta

 •  15 Martie 2010, 18:09

unde scrie in acest articol ca vettel a abandonat? se spune doar ca i-a cedat masina, dar asta nu inseamna neaparat ca a cedat de tot...poate ar fi cedat si de tot daca mai avea inca 10 tururi cursa! problema nu e neaparat la ziarist, ci ....

 •  15 Martie 2010, 15:33

asta este viata. Unii ajung mari piloti din pur noroc , altii ajung sa strice masini de raliu, desi sunt mai rapizi in F1. Sau li se mai si rupe un tendon inainte de mondiale, ca lui Beckham...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează