FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII

Cîrţu: „Avem frisoane, trecem pe antibiotic. Cu Fervex nu merge!"

Articol de - Publicat joi, 18 martie 2010 00:00

Revenit la echipă după şase luni, antrenorul Sorin Cîrşu a început deja pregătirea pentru meciul cu CFR Cluj. „Acum orice punct adus la zestrea mică de puncte e binevenit. Dar trebuie să avem şi şansă să dăm şi goluri. Nu-mi aduc aminte ca echipa asta să beneficieze şi ea de autogoluri. Am stat acum acasă şi am văzut unele goluri de te închini. Incredibil de ce cadouri au parte unii? Noi niciodată nu am primit asemenea cadouri, tot ce am obţinut a fost pe munca noastră. Am speranţe într-un rezultat pozitiv. Sper să mă ajute şi echipa să rupem acest parcurs negativ”, a reacţionat antrenorul.

Tehnicianul nu merge la Cluj ca mielul la tăiere. „Ne ducem să jucăm. Ei sînt favoriţi din toate punctele de vedere, dar asta nu înseamnă că cele trei puncte sunt într-o parte sau alta. Se joacă. Vreau o echipă care încearcă să se opună la verdictul dat de majoritatea, adică una care să joace un fotbal bun. Normal că aş fi vrut să joc contra altei echipe, toată lumea vrea un program lejer. Dacă mă gîndesc bine de când am plecat a tot fost un program lejer”, a spus Cîrţu. 

Chiar dacă situaţia echipei nu este foarte bună, tehnicianul vrea să repare cît mai repede lipsurile. „Avem frisoane, trecem pe antibiotic. Cu Fervex nu merge. Locul îmi dă frisoane, este o poziţie periculoasă. Obiectivul este salvarea de la retrogradare”, a comentat Sorin Cîrţu.

Tehnicianul i-a reprimit în lot şi pe cei patru jucători expulzaţi de Liviu Ciobotariu la echipa a doua, Stromajer, Hidişan, Raskovici şi Martinovici.

Citește și:
Filmul complet al scandalului-monstru de la FCSB » Ce s-a întâmplat, de fapt, la antrenament: „Pleacă, că te bat!”
Superliga
Filmul complet al scandalului-monstru de la FCSB » Ce s-a întâmplat, de fapt, la antrenament: „Pleacă, că te bat!”
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Superliga
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Alte două medalii de aur pentru România, aduse de bărcile de 8 plus 1 feminin și de mixt la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam!
Altele
Alte două medalii de aur pentru România, aduse de bărcile de 8 plus 1 feminin și de mixt la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam!
Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!” + „Nu te agreează MM, la revedere!”
Superliga
Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!” + „Nu te agreează MM, la revedere!”
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează