SPORTURI  »  RUGBY  »  CUPA EUROPEANA A NATIUNILOR

România a învins în Portugalia, 20-9, şi merge la barajul de calificare la Cupa Mondială

Articol de GSP - Publicat sambata, 20 martie 2010 00:00

Reprezentativa României a învins, în deplasare, formaţia similară a Portugaliei, cu scorul de 20-9 (10-3), într-un meci disputat sâmbătă, pe stadionul Universitar din Lisabona, contând pentru Cupa Europeană a Naţiunilor. 

România a primit un eseu de penalitate, un eseu, prin Stelian Burcea, ambele fiind transformate de Dănuţ Dumbravă şi acelaşi jucător a mai reuşit să înscrie din două lovituri de pedeapsă. De partea cealaltă, Portugalia a punctat în urma a trei lovituri de penalitate, transformate de Joe Gardner şi Pedro Leal (2). 

În minutul 28, reprezentativa României a evoluat în inferioritate numerică, după ce Stelian Burcea a primit cartonaş galben, acelaşi jucător fiind eliminat definitiv în ultimele secunde ale meciului, când a primit al doilea cartonaş galben. De asemenea, în minutele 64 şi 67, Ionuţ Dimofte şi Ovidiu Toniţa au primit şi ei cartonaşul galben, astfel că "stejarii" au evoluat în dublă inferioritate numerică, perioadă în care formaţia Portugaliei nu a reuşit să mai înscrie. 

Echipa României va disputa ultimul meci din Cupa Europeană a Naţiunilor la data de 27 martie, pe teren propriu, cu reprezentativa Spaniei, dar nu are nevoie de victorie pentru a merge la barajul de calificare pentru Cupa Mondială 2011.

Citește și:
Risc de accidentări! Gazonul de pe „Arcul de Triumf” arată groaznic, înainte de FCSB - FC Botoșani
Superliga
Risc de accidentări! Gazonul de pe „Arcul de Triumf” arată groaznic, înainte de FCSB - FC Botoșani
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
Stiri extrasport
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (6)
 •  20 Martie 2010, 23:25

Orice victorie a oricarei echipe NATIONALE a ROMANIEI/ la orice nivel trebuie obligatoriu sa fie pe prima pagina; ALOGENII antiromani/ anti-Romania de la GSP fac tot posibilul sa submineze spiritul national, dovedind inca o data ca lucreaza pentru interesele altora.

 •  20 Martie 2010, 22:33

este bine ca au invins portugalia si sper sa ajunga la cupa mondiala. necazul este altul ,cluburile de juniori in special se zbat intr-o penurie de fonduri financiare,copii care vin la rugby sunt cei "ramasi" dupa selectia la alte discipline si dupa cateva antrenamente, dispar,asta si datorita antrenamentelor monotone, fara substanta, conduse de niste antrenori care antreneaza "dupa ureche"

 •  20 Martie 2010, 21:59

felicitari baietilor !

Vezi toate comentariile (6)
Comentează