FOTBAL  »  Superliga  »  BRAŞOV-CFR CLUJ 0-1

Isăilă: "Am sufocat-o pe CFR Cluj, însă am ratat prea mult"

Articol de GSP - Publicat luni, 29 martie 2010 00:00

Antrenorul secund al Braşovului pune eşecul Braşovului pe seama ineficacităţii din compartimentul ofensiv.

"Am început bine, am controlat jocul, ne-am şi creat ocazii mari la început, dar, din păcate, am ratat, şi, ca de fiecare dată, la prima ocazie a adversarilor primim gol. CFR este o echipă cu şanse mari la titlu, o echipă bună, pe care am sufocat-o. Dar nu am reuşit să şi marcăm.

E un campionat nebun, în care oricine poate bate pe oricine. Consider însă că se dă o libertate prea mare arbitrilor în deciziile pe care aceştia le iau. De acum, toate meciurile vor fi grele, dar, din punctul meu de vedere, nu cred că trebuie să ne facem griji pentru retrogradare", a spus Daniel Isăilă.

Citește și:
Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”
Nationala
Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”
Jignit și numit „brelocul lui Șucu”, s-a emoționat și i-au dat lacrimile în studio: „O spun ca să înţeleagă lumea ce a făcut omul ăsta pentru mine”
Superliga
Jignit și numit „brelocul lui Șucu”, s-a emoționat și i-au dat lacrimile în studio: „O spun ca să înţeleagă lumea ce a făcut omul ăsta pentru mine”
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Prima reacție din Bănie, după acordul Reghecampf - FCSB: „Sperăm să-i încurce”
Superliga
Prima reacție din Bănie, după acordul Reghecampf - FCSB: „Sperăm să-i încurce”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (3)
dasnny
dasnny  •  30 Martie 2010, 13:47
Postat de pe 30 Martie 2010, 06:26

pe cine ati sufocat mai blatistilor ? nici nu ati ajuns la poarta si veniti sa va dati viata in ghencea ?auzi 5 titulari accidentati sau neutilizati...de ce nu ati jucat cu juniorii pentru ca oricum se stia rezultatul.noroc ca aveti ceva puncte dar va promitem noi ca la anul va retrogradam.

ba liga campionilor.....ce te a suparat asa......cand i a batut pe dinamo cu 2-0 mancai spaghete de bucurie...vineri n ai curaj sa pui 1 solist pe steaua cu bv...stai linistit..alti vor pune x2..;)....steaua a fost acum nu mai e..

 •  30 Martie 2010, 09:22
Postat de pe 30 Martie 2010, 06:26

pe cine ati sufocat mai blatistilor ? nici nu ati ajuns la poarta si veniti sa va dati viata in ghencea ?auzi 5 titulari accidentati sau neutilizati...de ce nu ati jucat cu juniorii pentru ca oricum se stia rezultatul.noroc ca aveti ceva puncte dar va promitem noi ca la anul va retrogradam.

pe cine retrogradati voi,poate pe steoaia

 •  30 Martie 2010, 06:26

pe cine ati sufocat mai blatistilor ? nici nu ati ajuns la poarta si veniti sa va dati viata in ghencea ?auzi 5 titulari accidentati sau neutilizati...de ce nu ati jucat cu juniorii pentru ca oricum se stia rezultatul.noroc ca aveti ceva puncte dar va promitem noi ca la anul va retrogradam.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează