SPORTURI  »  HANDBAL  »  VESZPREM - HCM CONSTANŢA 27-26 (ÎN TUR 27-23)

Lajos Mocsai: "Constanţa a dovedit că este o echipă puternică"

Articol de GSP - Publicat sambata, 03 aprilie 2010 00:00

Antrenorul gazdelor, Lajos Mocsai, a ţinut să felicite echipa română pentru tăria de caracter de care a dat dovadă în această dublă.

"La Veszprem a devenit un obicei ca toate adversarele noastre să fie catalogate drept victime sigure, însă nu este aşa. Asta s-a întâmplat şi azi, în meciul cu Constanţa, echipă care şi-a arătat valoarea. Ne place să jucăm împotriva unei apărări deschise, aşa obişnuim şi la antrenamente, dar asta nu ne-a reuşit in toate momentele partidei cu Constanţa. In ultimele minute am obosit şi a trebuit să odihnesc mai mulţi jucători de baza fiindcă pe parcursul săptămânii ne-am confruntat cu o toxiinfecţie alimentară.

Vreau să îmi felicit echipa în ciuda finalului mai puţin reuşit. Sunt fericit că am obţinut calificarea. În primele 17 minute am practicat un handbal de echipă mare, însă apoi Constanţa s-a redresat în defensivă, iar noi am început să greşim. Nu am continuat la acelaşi nivel, însă sîntem în primele 8 echipe ale Europei şi putem fi mîndri de noi”, a declarat Mocsai.

Citește și:
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată »  Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
Tenis

„Cel mai mare talent” văzut vreodată de Mircea Lucescu este noul selecționer al Turciei
Campionate
„Cel mai mare talent” văzut vreodată de Mircea Lucescu este noul selecționer al Turciei
FCSB sau Rapid? Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Am fost uluită de atmosferă!”
Superliga

Verdict la FCSB: Reghecampf a câștigat o primă „bătălie” cu Gigi Becali!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează