FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA - INTERNAŢIONAL, MÎINE, 18:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Sabău: "Dacă înţelegem importanţa meciului cu Internaţional, nu vom avea probleme"

Articol de GSP - Publicat marti, 06 aprilie 2010 00:00

Antrenorul echipei FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, marţi, că formaţia sa nu va avea probleme în meciul cu Internaţional Curtea de Argeş, dacă jucătorii săi vor înţelege cât de importante sunt cele trei puncte puse în joc.

"Echipa din Curtea de Argeş este foarte bună pe contraatac, este bine organizată şi foarte agresivă în propria jumătate de teren. Dacă vom fi bine pregătiţi din punct de vedere al atitudinii, al pregătirii fizice şi al concentrării atunci nu vom avea probleme. Trebuie să înţelegem cât de importantă este această partidă, că jucăm împotriva unei formaţii care, matematic, încă nu este salvată de la retrogradare şi va da totul pe teren", a spus Sabău.

Tehnicianul a precizat că în lotul pentru partida cu Internaţional, de pe teren propriu, ar putea intra fundaşul Marian Cisovsky, care şi-a revenit după o accidentare, şi Răzvan Cociş, jucător transferat în această iarnă. "În ceea ce priveşte echipa, va lipsi Contra, care este suspendat, nu avem probleme de sănătate la niciun jucător. Cred că mâine vor apărea în lot Cisovky şi Cociş. Sper să fiu inspirat la formarea primului 11, precum şi la schimbări. Sper să formez echipa în aşa fel încât să putem da randament maxim şi să fim eficienţi, câştigând acest meci", a adăugat Sabău.

Portarul Costel Pantilimon a spus că este foarte importantă victoria în partida cu Internaţional, indiferent în ce mod va fi obţinută: "Suntem conştienţi că Internaţional este o echipă puternică în meciurile din deplasare, dar noi vrem să câştigăm cele trei puncte puse în joc. Nu contează cum vom face, dar trebuie să reuşim acest lucru. Trebuie să luăm fiecare meci în parte şi să încercăm să obţinem cât mai mult din ele".

Partida FC Timişoara - Internaţional Curtea de Argeş se va disputa, miercuri, de la ora 18.30, pe stadionul Dan Păltinişanu, în etapa a XXVI-a a Ligii I.

Sursa: Mediafax

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (5)
 •  06 Aprilie 2010, 23:06

in lipsa de alte idei se bazeaza mai nou pe centrari inalte in careu, dar daca nu antrenezi asta nu dai gol. si asa a fost greu sa faca si asta. plus ca mai nou il baga pe mejia unul predestinat sa dea cu capul. la Turnu Severin a fost mirat la o faza ca a ajuns sa dea cu capul di careu. nici chestia asta n-o stie.

aly2006g
aly2006g  •  06 Aprilie 2010, 20:49

Frumoase comentarii mai jos imi place cand lumea intelege!

 •  06 Aprilie 2010, 20:40

Sabau este un antrenor slab cu toate ca are un lot bun. Timisoara a luat ce a fost mai bun in tara si ceva jucatori straini. Trebuie sa ai si antrenor nu sa zici ca "alti si-au dorit mai mult". Am vazut meciurile timisoarei, jocul este bazat pe centrarile inalte. Esti slab ca antrenor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează