INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID - FC BARCELONA, SÎMBĂTĂ, ORA 23:00

Ramos: "Să ne scoatem pălăria în faţa lui Messi, face diferenţa!"

Articol de - Publicat marti, 06 aprilie 2010 00:00

Jucătorul lui Real Madrid Sergio Ramos îl admiră pe rivalul de la Barcelona Lionel Messi, fotbalist despre care spune că de ani de zile demonstrează că poate face diferenţa.

"Messi traversează cel mai bun moment al carierei, dar nu de ieri, de azi, ci de ani de zile demonstrează asta. Trebuie să ne scoatem pălăria în faţa lui, pentru că e un fotbalist care face diferenţa şi, în ziua de azi, chiar dacă Barcelona mai face şi meciuri mai puţin bune, Messi păstrează nivelul ridicat şi continuă să facă diferenţa. E cel mai periculos jucător al Barcelonei.

Sîntem într-un moment al sezonului în care diferenţa de puncte între noi şi Barcelona e minimă, iar orice greşeală te poate costa titlul. Vom aborda acest Clasico foarte motivaţi şi cred că asta va fi decisiv în felul în care putem cîştiga titlul. Sîntem foarte concentraţi şi respectăm adversarul, trebuie să fim puternici, să încercăm să-i surprindem cu viteza jucătorilor de pe benzi, să avem posesia balonului şi să încercăm să facem cît mai puţine greşeli, mai ales în apărare.

Indiferent cine va juca pentru Barcelona noi nu ne vom schimba stilul. E evident că ei şi-au creat un stil al lor de a juca şi indiferent cine intră pe teren, că e Busquets, Xavi sau Andres Iniesta, păstrează conceptul propriu Barcei", a spus Ramos, conform marca.com.

Real Madrid - FC Barcelona se joacă sîmbătă, 10 aprilie, de la ora 23:00!

Citește și:
Hagi a anunțat lotul pentru Suedia - România » 9 jucători, OUT!
Nationala
Hagi a anunțat lotul pentru Suedia - România » 9 jucători, OUT!
Scenă rară! Portarul a stat cu spatele la penalty în minutul 90+24. Ce a urmat
Campionate
Scenă rară! Portarul a stat cu spatele la penalty în minutul 90+24. Ce a urmat
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga

Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”

Comentarii (3)
clau1981
clau1981  •  09 Aprilie 2010, 21:16

real madrid - barcelona 2-0

 •  07 Aprilie 2010, 01:32

Clar Meciul Anului!!! bine zis, nu degeaba au pus ora 23 ora meciului, sa se uite toata planeta, mai ales cei din liga 1!

sergiusurdila
sergiusurdila  •  06 Aprilie 2010, 19:13

Cel mai tare meci al anului! El Clasico dintre Real Madrid-FC.Barcelona un meci de legenda,meciul care uneste intreaga planeta,un meci de unde ai ce invata. Toti jucatorii din Liga I ar trebuie sa vizioneze acest meci!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează