INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  ORGANIZARE

Platini e drastic: "În două luni, Ucraina trebuie să facă progrese importante pentru Euro!"

Articol de GSP - Publicat joi, 08 aprilie 2010 00:00

Preşedintele UEFA, Michel Platini, aflat în vizită în Ucraina pentru a constata cum decurg pregătirile în vederea Campionatului European din 2012, a fixat un termen de două luni pentru autorităţile ucraienene în vederea înregistrării unor progrese, informează AFP.

"Am spus că în următoarele două luni, trebuie să vedem semne puternice că Ucraina va înregistra progrese în pregătirile pentru CE din 2012. Nu este vorba despre un ultimatum", a spus Platini, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici.

Platini, care şi-a încheiat astfel vizita de două zile în Ucraina, a precizat că i-a cerut şefului statului ucrainean "garanţii" că organizarea acestei competiţii reprezintă una dintre priorităţile noii administraţii.

"Este conştient că este mult de muncă, dar oferă toate garanţiile că Euro-2012 se va desfăşura în cele mai bune condiţii în Ucraina", a mai spus preşedintele UEFA, care a avertizat însă că, dacă problemele vor persista, vor fi utilizate numai două din cele patru stadioane din Ucraina care candidează pentru a găzdui meciuri din cadrul CE.

Platini, care a sosit, miercuri, în Ucraina, a vizitat stadioanele din patru oraşe - Kiev, Doneţk, Kharkiv şi Lviv - şi aeroporturile.

Oficialul UEFA s-a declarat mulţumit de stadionul din Doneţk, însă a apreciat că nu există destule hoteluri şi că sunt probleme în ceea ce priveşte aeroportul local. Platini a menţionat că la Kharkiv "situaţia este bună, fără probleme majore", însă s-a declarat nemulţumit de întârzierile apărute în reconstruirea stadionului Olimpic din Kiev. "Dacă nu există stadion la Kiev, nu va exista Euro în Ucraina", a declarat Platini, miercuri, când s-a aflat în vizită la Doneţk.

În ceea ce priveşte oraşul Lviv, Platini a subliniat că sunt întârzieri la construcţia stadionului, dar că hotelurile şi lucrările la aeroport nu pun probleme.

Mediafax

Citește și:
Starul lui Manchester United a recunoscut noua relație, la un an de la divorț: „În zilele noastre...”
Campionate
Starul lui Manchester United a recunoscut noua relație, la un an de la divorț: „În zilele noastre...”
ȘOC! Dinamo - FCSB ar putea să NU se joace în București
Superliga
ȘOC! Dinamo - FCSB ar putea să NU se joace în București
Numărul enorm de pumni pe care Lucian Bute crede că i-a încasat în carieră: „Știți unde e șocul?”
Box
Numărul enorm de pumni pe care Lucian Bute crede că i-a încasat în carieră: „Știți unde e șocul?”
Paradoxul din sudul României: de 13 ani fără fotbal la nivel național, însă stadionul de 11.000 de locuri a fost modernizat pentru o echipă din alt oraș
Special
Paradoxul din sudul României: de 13 ani fără fotbal la nivel național, însă stadionul de 11.000 de locuri a fost modernizat pentru o echipă din alt oraș
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele
Profit.ro
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele "Polonez", cu produse din Europa de Est, inclusiv din România. Diaspora românească locală e printre principalii clienți țintă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează