Articol de GSP - Publicat vineri, 09 aprilie 2010 00:00
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că în urma deciziei Comisiei de Disciplină în cazul jucătorilor rapidişti Tiberiu Bălan şi Dacian Varga, vizele de joc ale celor doi fotbalişti au fost anulate, oficialii giuleşteni fiind nevoiţi să se adreseze din nou ligii.
Dumitru Dragomir a precizat că, din informaţiile sale, au fost anulate vizele de joc ale celor doi fotbalişti, astfel că în situaţia în care FC Rapid doreşte să obţină din nou vize, trebuie să se adreseze comisiei abilitate din cadrul LPF: "Am înţeles că au fost anulate şi vizele celor doi jucători. Dacă cei de la Rapid vor să obţină din nou vize pentru Liga I, se va judeca la comisie. Doar comisia poate spune dacă Varga şi Bălan pot sau nu să primească vizele pe legitimaţiile de joc".
Referitor la decizia Comisiei de Disciplină a LPF a accepta memoriul depus de FC Timişoara, Dragomir a spus: "Nu vreau să comentez decizia Comisiei de Disciplină, nu am nicio opinie. Dacă a ieşit aşa cum se aştepta toată lumea, înseamnă că toată lumea cunoaşte regulamentul, pentru că eu nu am zis că FC Timişoara va câştiga cu 3-0, la masa verde, niciun moment.
Îmi pare rău însă că a suferit echipa Rapid din cauza unora care au vrut să păcălească şi îmi pare rău şi de jucători, pentru că nu au putut evolua. Le transmit celor de la Rapid şi de la Sportul Studenţesc să câştige la Lausanne. Atâta tot!"
Mediafax