FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - GLORIA 3-0

Viglianti a înscris după o pauză de 13 luni: "Gol de la Dumnezeu"

Gabriel Viglianti, Viglianti, Otelul
Gabriel Viglianti, Viglianti, Otelul

Articol de GSP - Publicat luni, 12 aprilie 2010 00:00

- Felicitări, Gabriel! Cum e să marchezi după mai bine de un an de zile?
- Cum să fie, extraordinar! Sînt foarte bucuros că am reuşit să trec peste momentele grele pricinuite de accidentarea suferită la ligamente, acum nu-mi doresc decît să revin la forma mea cea mai bună. Cred că e un moment zero în cariera mea.

- Cui îi dedici golul?
- În primul rînd familiei, dar vreau să-I mulţumesc şi lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat să revin după o perioadă incredibil de dificilă. Sînt un om credincios şi consider că fără sprijinul Celui de Sus cine ştie ce mi s-ar fi întîmplat.

- Ai 31 de ani, cît mai continui la Oţelul?
- Nici nu mă gîndesc la altceva! Clubul din Galaţi a fost alături de mine la greu, acum e rîndul meu să mă revanşez faţă de oamenii care au crezut în mine.

14 martie 2009 e ziua în care Viglianti marcase ultima oară pentru Oţelul, în partida cu Gloria Buzău (1-2)

"Sper ca Viglianti să redevină acel fotbalist de care avem mare nevoie"
Marius Stan, preşedinte Oţelul

"Viglianti a intrat foarte bine în joc, iar acest lucru s-a văzut pe tabela de marcaj"
Dorinel Munteanu, antrenor Oţelul

9 goluri în 45 de meciuri de Liga I are Viglianti în tricoul Oţelului

Obiectiv: 37 de puncte
Gloria Bistriţa. Preşedintele bistriţenilor, Jean Pădureanu, este de părere că echipa sa mai are nevoie de cel puţin 7 puncte pentru a fi sigură de salvarea de la retrogradare. "La Galaţi am făcut cel mai slab meci al nostru din retur. Băieţii trebuie să compenseze în meciul cu Dinamo rezultatul şi jocul slab cu Oţelul. Avem nevoie de cel puţin 37 de puncte pentru a ne salva", a estimat "Lordul". (Cosmin Lucaci)

Citește și:
Ratarea începutului de sezon în Superligă » Nici autorul n-are explicație: „Ce să zic? Era poarta goală...”
Superliga
Ratarea începutului de sezon în Superligă » Nici autorul n-are explicație: „Ce să zic? Era poarta goală...”
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Superliga
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
Superliga
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (5)
 •  13 Aprilie 2010, 17:39

sincer multa lume al respecta pe viglianti si pe paraschiv. cand intra pe teren da sigurantza echipei si are multe calitzatzi chear daca nu o sa mai dai goool la otelul u ai sa fii iubit de public sper sa fii vazut si dorinel cat de valoros esti echipei si sa devii an primul 11 bft an continoare si si multa sanatate fortzaaa otelul

 •  12 Aprilie 2010, 17:44

sper sa ramana la Otelul si dupa ce termina cu fotbalul pe teren si sa-i dati o grupa de copii... ca le are cu mingea... Forta Otelul

otelarul_123
otelarul_123  •  12 Aprilie 2010, 13:08

Felicitari Viglianti . Sper sa redevii acel jucator indisponibil clubului ! Forta Otelul !

Vezi toate comentariile (5)
Comentează