SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM JOACĂ DUMINICĂ PENTRU FINALA LIGII CAMPIONILOR

Voie bună la Oltchim înaintea returului cu Gyor!

Articol de - Publicat vineri, 16 aprilie 2010 00:00

În aşteptarea premierului Emil Boc, handbalistele s-au distrat în sediul clubului, răspunzînd la telefoane şi pozînd pe scaunul preşedintelui

Oltchim Rm. Vîlcea e clubul cu cele mai multe participări în cupele europene din întreaga Europă. Din 1982, Oltchim nu a lipsit din întrecerile continentale

"Galacticele" de la Oltchim au fost întîmpinate cu mai multe aplauze decît premierul Emil Boc pe platforma Combinatului Chimic Oltchim ieri de dimineaţă. "Ionela, să le dai zece goluri la unguroaice!" sau "Paula, să faci un meci la fel de bun ca la Gyor!", au fost cîteva dintre încurajărilor oamenilor.

Printre aplauze, flori şi autografe, fetele au intrat în sediul clubului, adăpostindu-se de frigul de afară. Acolo s-au simţit imediat în largul lor. Steluţa Luca a încercat scaunul preşedintelui Gavrilescu. "Fetelor, veniţi să renegociem contractele! Haideţi, că eu sînt mai generoasă", a glumit Steluţa.

Apoi a strigat la secretara Gabriella Szucs. "Fă-mi te rog legătura cu Gyorul. Să nu mai vină, că vin degeaba!". Unguroaica Szucs a arătat că ştie să tasteze repede pe calculator. "Să nu şterg ceva pe aici, că apoi am dat-o în bară!", a spus Gabi.

Ucraineanca Şimkute a fost telefonista de serviciu. A răspuns la telefon, iar coechipierele ei s-au distrat copios pe felul cum vorbeşte româneşte Regina. "Alo, poliţia! Aţi greşit numărul", a spus Regina Şimkute. Handbalista s-a intimidat cînd telefonul a sunat cu adevărat. "Alo, imediat, vă dă pe cineva că eu nu secretară", a adăugat centrul Oltchimului. După un sfert de oeră fetele au ieşit la întîlnirea cu Boc şi după o jumătate de oră erau deja în autocar spre Rm. Vîlcea.

Distracţia se terminase. Începeau din nou lucrurile serioasă. Duminică doar, vîlcencele vor să se califice în finala Ligii.

Citește și:
Iată cei 4 jucători care nu au fost opriți în lot de Lucescu pentru duelul de diseară!
Nationala
Iată cei 4 jucători care nu au fost opriți în lot de Lucescu pentru duelul de diseară!
Echipe la Turcia - România: GSP a avut dreptate! Așa va juca Lucescu diseară!
Nationala
Echipe la Turcia - România: GSP a avut dreptate! Așa va juca Lucescu diseară!
„Ieși afară!” » Incident în conferința lui Max Verstappen, la Suzuka. Olandezul l-a obligat să părăsească sala
Formula 1
„Ieși afară!” » Incident în conferința lui Max Verstappen, la Suzuka. Olandezul l-a obligat să părăsească sala
Amatorism incredibil! O altă vedetă de la Real Madrid examinată la piciorul greșit?! » L'Equipe face dezvăluiri halucinante
Campionate
Amatorism incredibil! O altă vedetă de la Real Madrid examinată la piciorul greșit?! » L'Equipe face dezvăluiri halucinante
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (5)
bukkosibarna
bukkosibarna  •  16 Aprilie 2010, 21:42

hai oltchim,hai romania

 •  16 Aprilie 2010, 21:15

nominalizati pt worldplayer of 2009 : masc. Igor Vori (cro); Nicola Karabatic (fra) ; Slawomir Smal(pol) fem. Katrine Lunde-Haraldsen (nor) ; Alison Pineau (fra) ; Liudmila Postnova (rus)

 •  16 Aprilie 2010, 14:43

eu roman..cupa Romania aduceti fetelor...bafta eu urez la voi!!! :)

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close