INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  PROBLEME

Alarmă roşie pentru Del Bosque » Spania are mulţi accidentaţi înainte de Mondial

Articol de GSP - Publicat joi, 22 aprilie 2010 00:00

"Naţionala" Spaniei e afectată tare de accidentări. Cel mai rău stau Torres şi Fabregas, care s-ar reface tocmai înainte de Mondial

Cu 49 de zile pînă la startul CM 2010, Vicente del Bosque este preocupat la maximum. Selecţionerul echipei Spaniei, campioană a Europei şi mare favorită la trofeul suprem, nu ştie dacă va putea conta, şi dacă da la ce capacitate, pe mulţi dintre internaţionalii săi, confruntaţi cu probleme medicale. Unele cazuri sînt grave, cum ar fi Torres şi Cesc Fabregas, altele îngrijorătoare, ca Iniesta şi Senna, toţi oameni esenţiali în trupa "roşie". Lor li se adaugă alţi 7 jucători care abia s-au refăcut după accidentări ori de-a lungul sezonului au avut de suferit fizic.

Situaţia l-a obligat pe del Bosque să dea alarma, chemîndu-şi staff-ul medical la discuţii. El a dorit să cunoască direct starea fiecărui jucător selecţionabil, fiindcă "nu ne permitem să mergem în Africa de Sud cu 5 ori 6 incerţi", şi să i se explice planul de pregătire urmat pînă la Mondial. La finalul întrevederii de la sediul federaţiei de la Madrid, tehnicianul de 59 de ani rămăsese cît de cît încrezător: "În principiu, toţi fotbaliştii cu probleme vor fi recuperaţi". A avertizat însă că "dacă vreunul dintre ei nu va putea fi la Mondial, vor fi mari schimbări".

"Există un plan B în cazul în care unul sau mai mulţi jucători importanţi vor lipsi de la turneul final"
Vicente Del Bosque, selecţioner Spania

2 e numărul internaţionalilor spanioli (Pique şi Mata) care n-au avut deloc probleme medicale în actuala stagiune

Citește și:
Probleme de ultimă oră cu revenirea lui Reghecampf la FCSB » Becali a răbufnit după ultima cerință a lui Rotaru: „M-am săturat de oameni mici”
Superliga

Becali l-a propus pe Boutoutaou la Dinamo, iar Nicolescu a dat primul răspuns: „Atunci negociem și noi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala

Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează