FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN

Pustai: "Bistriţa e revelaţia returului, dar avem un ascendent în faţa ei"

Articol de GSP - Publicat joi, 22 aprilie 2010 00:00

Antrenorul lui Gaz Metan crede că echipa sa se va fi ca şi salvata de la retrogradare în cazul unui succes cu Gloria Bistriţa.

"Întâlnim echipa revelaţie din acest retur, echipa care a reuşit să revină etapa trecută, pe teren propriu, şi să câştige împotriva formaţiei Dinamo.

Din prisma acestor lucruri ne aşteaptă un meci foarte greu, dar sperăm să ne mobilizăm, să jucăm la fel de bine ca şi în ultimul meci de pe teren propriu, cu Pandurii, şi să luăm cele trei puncte.

Faţă de echipa din Bistriţa pot spune că avem un ascendent în ultima vreme, pentru că am reuşit să-i învingem anul trecut în retur cu 3-1, după ce ei ne-au bătut în tur cu 1-0.

În acest sezon am obţinut o remiză la Bistriţa, iar în meciurile amicale disputate cu ei în ultima vreme am câştigat de fiecare dată.

Dacă reuşim să câştigăm acest meci cu Bistriţa cred că suntem salvaţi 95 la sută de la retrogradare, deoarece nu cred că echipa de pe locul 15 va putea acumula 35 de puncte", a declarat Cristi Pustai.

Duleul dintre Gaz Metan Mediaş şi Gloria Bistriţa se va disputa duminică, de la ora 15.00.

Citește și:
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Superliga
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
Superliga
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (7)
 •  24 Aprilie 2010, 21:07

gloria va castiga cu 2 0 fortza gloria

 •  24 Aprilie 2010, 21:04

sigur o sa bata gloria o sa vedeti moraes va da 2 goluri 2 o bistrita forza gloria haide gloria sunt sigur ca ve castiga

 •  24 Aprilie 2010, 14:13

Daca joaca cu doua varfuri,vom castiga sigur,daca nu...................nu stiu zau!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează