SPORTURI  »  HANDBAL  »  FINALA LIGII CAMPIONILOR / VIBORG - OLTCHIM, 8 MAI, 17:15

Oltchim, mai tare decît Audi!

Articol de GSP - Publicat sambata, 24 aprilie 2010 00:00

Reprezentantul concernului Audi Hungaria Motor în conducerea formaţiei de handbal Eto Gyor consideră că echipa maghiară nu se poate lupta de la egal la egal cu două dintre cele mai bogate cluburi din handbalul european, Oltchim şi Viborg.

"Normal că ne dorim ca an de an să ne batem pentru cîştigarea Ligii Campionilor, însă trebuie să fim mulţumiţi că pentru a patra oară consecutiv am ajuns în careul de aşi.

Atît Viborg cît şi Vîlcea dispun de un buget mult mai mare decît al nostru. Campioana României este sprijinită de combinatul Oltchim cu peste 2 milioane de euro anual, dar ei mai dispun şi de alţi sponsori. La asemenea investiţii nu ar trebui să ne mirăm că jucătoare de naţională iau loc doar în tribună.

Anul trecut noi jucam finala şi a lipsit puţin să o şi cîştigăm, atunci nu s-a întrebat nimeni cum de noi, cu un buget de trei ori mai mic decât al româncelor, sîntem în finală şi Oltchim nu este", a declarat Vanyus Attila.

Citește și:
În luna mai, polițiștii i-au ciuruit mașina și era exclus din națională » Acum e liderul revelației din Superliga!
Superliga

„Sucul-minune” a ajuns și în Premier League: de ce a devenit atât de căutată băutura care se găsește și la supermarket
Campionate

Marco Materazzi, înainte de Real - Inter: „Eu și Chivu, țiganii, mereu ne-am înțeles fără vorbe cu Mourinho”
Liga Campionilor
Marco Materazzi, înainte de Real - Inter: „Eu și Chivu, țiganii, mereu ne-am înțeles fără vorbe cu Mourinho”
„Principalul vinovat!” » Șeful lui U Cluj, ferm după umilința de la Craiova: „Trebuie să găsesc soluții”

Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (2)
 •  25 Aprilie 2010, 13:36
Postat de stefan2 pe 24 Aprilie 2010, 17:19

Si eu m-am intrebat cum a ajuns gyor in finala.mi-au raspuns niste arbitrii. :)

Intodeauna ma inveselesc cand aud romani plangand de arbitraj. Sunteti mizeria Europei voi nu stiti altceva decat sa furati si sa cersiti. Un salut voios "de roumain"!

stefan2
stefan2  •  24 Aprilie 2010, 17:19

Si eu m-am intrebat cum a ajuns gyor in finala.mi-au raspuns niste arbitrii. :)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează