FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - POLI TIMIŞOARA 3-3

Amendă istorică pentru Toja: 2 miliarde de lei! :O

Juan Carlos Toja, Toja, Steaua
Juan Carlos Toja, Toja, Steaua

Articol de - Publicat luni, 26 aprilie 2010 00:00

Toja a fost anunţat de conducerea clubului că a primit o sancţiune de 50.000 de euro pentru faptul că a avut mai multe nopţi pierdute prin cluburi

E sezonul în care Steaua doboară record după record, aproape toate negative. Nu numai în privinţa rezultatelor echipei s-a intrat în istoria neagră a clubului, dar şi în privinţa unei măsuri administrative fără precedent, luată în urmă cu două săptămîni împotriva unui jucător.

Juan Carlos Toja a aflat că a primit o amendă de nu mai puţin de 50.000 de euro, peste două miliarde de lei vechi. Motivul? Escapadele nocturne pe care le-a avut în acest retur şi care nu au mai fost trecute cu vederea de conducere.

Cît un sfert din salariul anual
Suma reprezintă cea mai mare sancţiune financiară aplicată vreunui fotbalist pentru un act de indisciplină şi reprezintă un sfert din salariul anual al sud-americanului.

Practic, Steaua i-a administrat ca amendă suma maximă admisă de contractul pe care Toja îl are înregistrat la LPF şi care spune că unui fotbalist nu-i poate fi luat din salariu un procent mai mare de 25 la sută. Toja, care cîştigă 200.000 de ero pe an, este al doilea în topul salariilor în Ghencea, după Kapetanos, care are 250.000 de euro.

Ce poate face Steaua cu cei 50.000 de euro
- Poate achita baremurile oficialilor la nu mai puţin de 10 meciuri
- Plăteşte 45 la sută din amenda încasată de Becali din partea LPF, Gigi fiind sancţionat cu 110.000 de euro
- Îi plăteşte lui Kapetanos două luni şi jumătate de salariu
- Achită la vară contravaloarea charterelor cu care va face deplasarea în cele două cantonamente

25 de mii de euro adunase din amenzi Dayro Moreno în anul 2009 pentru actele sale de indisciplină

Citește și:
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Superliga
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Adrian Mititelu junior, surprins pe străzi cu „bijuteria” de 400.000 de euro » Și-a „tunat” mașina de lux
Noutati auto
Adrian Mititelu junior, surprins pe străzi cu „bijuteria” de 400.000 de euro » Și-a „tunat” mașina de lux
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (4)
 •  02 Iunie 2010, 19:21
Postat de pe 26 Aprilie 2010, 11:25

2 miliarde de lei la 4,1 lei=1 euro sunt aproximativ 50.000.000 de euro deci 50 de milioane...., stiam ca ziaristii romani critica tot ce este la noi, mai recent ei au restante si la matematica !

inca ma enerveaza!!!

 •  26 Aprilie 2010, 11:25

2 miliarde de lei la 4,1 lei=1 euro sunt aproximativ 50.000.000 de euro deci 50 de milioane...., stiam ca ziaristii romani critica tot ce este la noi, mai recent ei au restante si la matematica !

Chris_Gali
Chris_Gali  •  26 Aprilie 2010, 05:08

pai , fotbalistii astia la cati bani iau trebuie sa si ofere ceva !!!...nu sunt platiti pt distractii si petreceri in club`uri !!!...iar Toja , spre deosebire de N`doye nu arata nimik pe teren !!!....nici el nici Tanase !!!...de Toja s-a scris mai mult in.....Can Can decat in ziarele de sport !!....si cum salariile nu sunt ajutoare sociale si Toja nu se comporta ca un profesionist amenda e...bine venita !!!....sper sa o primeasca si altii !!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează