FOTBAL  »  LIGA 2  »  FARUL CONSTANȚA

Accidentaţii Farului, abandonaţi de conducere

Cristian Schiopu, Farul Constanta
Cristian Schiopu, Farul Constanta

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 aprilie 2010 00:00

Neplătiţi de trei luni, jucătorii de la FC Farul au motive reale să se menajeze pe teren, evitând astfel o gravă accidentare. Motivul principal îl reprezintă faptul că actuala conducere a clubului nu le-a întocmit fotbaliştilor asigurări medicale şi nu a achitat nici măcar contribuţiile la asigurările sociale de stat.

În aceste condiţii, Cristocea şi compania sunt nevoiţi să achite din propriul buzunar costurile tratamentului în cazul unei eventuale accidentări. Primul care s-a lovit de această problemă a fost veteranul Cristi Şchiopu, accidentat grav în prima etapă a campionatului, la Giurgiu. Căpitanul Farului a fost lăsat singur de conducerea clubului, fiind nevoit să achite atât costurile operaţiei, cât şi cele ale recuperării din propriul buzunar. Ulterior, Şchiopu a câştigat litigiul cu gruparea de pe litoral, dar nici până acum nu şi-a primit banii. Povestea veteranului pare să se repete în cazul mijlocaşilor Marius Soare şi Henry Ihelewere Chinonso. Primul a suferit o entorsă la genunchiul piciorului drept, în timpul meciului cu FC Botoşani, fiind suspectat de ruptură de ligamente şi menisc, accidentare care îl va ţine în afara terenului cel puţin şase luni. „Nu ştiu nimic despre restanţele către asigurările sociale şi voi discuta problema cu juristul clubului”, a spus patronul Farului, Giani Neldecu.

Soare, tratat cu indiferență

Ca şi în cazul lui Şchiopu, niciun oficial nu l-a contactat pe Soare, deşi a trecut o săptămână de la această întâmplare nefericită. „Sunt şanse mici să scap fără operaţie, dar sper să primesc veşti bune după ce voi afla rezultatele RMN-ului. Mi s-a dat un tratament cu injecţii şi pastile, bazat pe calmante, antiinflamatoare şi anticoagulante. Din păcate, nici măcar nu m-a sunat vreun oficial din club. Singurul care a venit la spital a fost doctorul Cristian Dobre, care a trecut apoi şi pe la mine pe acasă pentru a-mi face câteva injecţii. În plus, vin şi colegii în fiecare zi, ca să mă vadă. De altfel, Ninu, Pantelie şi Pătraşcu m-au cărat pe braţe când m-am întors de la spital, deoarece nu puteam să merg, genunchiul fiindu-mi imobilizat într-o atelă ghipsată”, a povestit Soare, care a stat aproape două ore în vestiar, după accidentare, întrucât nu a avut cine să-l transporte la spital.

În plus, mijlocaşul în vârstă de 23 de ani a fost nevoit să apeleze la părinţi pentru a-şi achita costurile tratamentului. „Am aflat şi eu, cu surprindere, că nu avem asigurări medicale şi că nu ni s-a plătit CAS, astfel că adeverinţa primită de la club nu are niciun fel de valoare. Noroc că am rezolvat problema achitării spitalizării prin faptul că sunt student. În schimb, mama mea a dat o grămadă de bani pe medicamente Nu înţeleg de ce se întâmplă acest lucru. M-am accidentat pe teren, în timpul jocului, nu pe stradă”, a spus Soare.

În aceeaşi situaţie se află şi Henry Ihelewere Chinonso, care trebuie să se opereze la piciorul drept, din cauza unui os prost sudat la metetarsienele piciorului drept, în urma unei fracturi suferite anul trecut. Mijlocaşul nigerian în vârstă de 18 ani nu poate recurge însă la o intervenţie chirurgicală, întrucât nu beneficiază de niciun fel de asigurare medicală, iar conducerea clubului nu a plătit CAS-ul.

Autor: Ionuț Coman

Citește și:
Îl deturnează FCSB pe Boateng?! „Mi-a zis că ar dori să vină” » Coșmar pentru Dinamo: Gigi Becali a intrat pe fir
Superliga

Strănepoata lui Ferenc Puskas, apariție electrizantă la finala Champions League: „Eu sunt Ane”
Liga Campionilor
Strănepoata lui Ferenc Puskas, apariție electrizantă la finala Champions League: „Eu sunt Ane”
Gheorghe Hagi a convocat de urgență 5 jucători, după Dinamo - FCSB, inclusiv pe cel mai contestat fotbalist al barajului!
Nationala

Gică Popescu îl plânge: „Astăzi am pierdut unul dintre cei mai loiali oameni. A fost mereu lângă mine în ultimii 40 de ani”

EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Profit.ro
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează