FOTBAL  »  Superliga  »  MĂSURĂ

Autorităţile vor ca Steaua, Dinamo şi Rapid să nu mai joace în nocturnă meciurile de pe teren propriu » "Meciuri doar ziua"

Articol de - Publicat vineri, 30 aprilie 2010 00:00

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, consideră ideea ca fiind "o tîmpenie"

Incidentele dintre suporterii Stelei şi jandarmi, de la finalul meciului cu Poli Timişoara, din Ghencea, au declanşat din nou alarma.  

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) din Bucureşti a intrat şi ea în lupta contra violenţei pe stadioane. Preşedintele ATOP, Doru Giugula, face două propuneri surprinzătoare: "Vom cere Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi primarului Sorin Oprescu mutarea meciurilor în cursul dimineţii sau chiar interzicerea acestora pe teritoriul Bucureştiului. Nu vom mai tolera manifestările huliganice. Pe 13 mai vom discuta cu oficialii cluburilor, iar pe 20 mai cu reprezentanţii LPF şi FRF".

Oprescu e ironic
Propunerea şefului ATOP nu este luată însă în serios de principalii factori decizionali. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a calificat drept "o tîmpenie" programarea în cursul dimineţii a meciurilor din Bucureşti. La rîndul său, primarul Sorin Oprescu l-a ironizat pe Giugula: "Eventual pot să şi completez propunerea preşedintelui ATOP şi pot să spun că ar fi şi mai bine dacă meciurile s-ar desfăşura la Circ".

"Urăsc violenţa, aşa că sîntem dispuşi la concesii ca să eliminăm acţiunile de vandalism. Nu ştiu dacă la lumina zilei, ultraşii vor fi mai blînzi. Totuşi, derby-urile au alt farmec seara"
Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo

Citește și:
Arsenal este noua campioană a Angliei după 22 de ani! » Bournemouth a încurcat-o pe Manchester City
Campionate

Daniel Pancu a anunțat primele plecări de la CFR: „Da, pleacă doi jucători! Sunt titulari amândoi” + Gazeta a aflat numele
Superliga

Adrian Mutu știe de ce a fost numit Marius Baciu la FCSB: „Gigi m-a ascultat pe mine!”

Decizie-bombă: Southampton, descalificată din lupta la promovare, fiindcă și-a spionat adversara

Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Comentarii (8)
 •  30 Aprilie 2010, 10:49

-altfel Oprescu e ironic (dar, daca il intrebi ce masuri a luat ca mizeria sa fie eliminata, devine serios); iar M Sandu considera ca a preveni violenta este o tampenie (dar, daca il intrebi ce masuri a luat impotriva coruptiei din domeniu -vezi arestarile pe capete ale mafiotilor dovediti, va ridica din umeri sustinand ca ...nu e treaba lui! Parerea mea este ca jandarmeria nu trebuia sa-si asume mentinerea ordinei intrun domeniu in care altii ar trebui sa o faca..., cu alte mijloace!

 •  30 Aprilie 2010, 10:30

-vina este exclusiv a jandarmeriei care a acceptat sa asigure ordinea intro liga de fotbal, competitie plina de mizerii; daca jandarmeria conditiona parteneriatul cu lpf-frf, organizatorii competitiei, de eliminarea: blaturilor, aranjamentelor, a mafiotilor din domeniu, a coruptiei, etc. -sursa tuturor manifestarilor de nemultumire ale suporterilor vaniti sa vada un meci desfasurat corect, organizatorii erau obligati sa ia masuri de eliminare a surselor de nemultumiri, asa, mizeria continua...

 •  30 Aprilie 2010, 08:46

Foarte buna ideea. In Anglia marea majoritate a meciurilor se disputa ziua, iar ei se lupta timp de cel putin 10 ani impotriva huliganilor. Masuri trebuie luate.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează