FOTBAL  »  LIGA 2  »  U CLUJ

Reinaldo: "Mă simt minunat la U Cluj"

reinaldo, u cluj
reinaldo, u cluj

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 aprilie 2010 00:00

Reinaldo a sosit la Universitatea Cluj in iarna, dar contactul cu fotbalul din Romania a fost dur, dupa cum recunoaste jucatorul. Ulterior si-a adus si familia si lucrurile s-au schimbat radical.

A evoluat in partidele cu Gaz Metan Craiova si FC Bihor si evolutiile sale au starnit rumoare in tribune. A fost apostrofat la scena deschisa, insa nu si-a pierdut cumpatul. “Am jucat atat de prost incat nu aveam cum sa fiu suparat pe suporteri. Eram suparat pe evolutia mea. A fost ceva nou pentru mine sa vin in Cluj si m-am acomodat mai greu, dar acum lucrurile reintra in normalitate”, povesteste Reinaldo. Incet-incet si-a castigat un loc in echipa si spera sa ramana titular, insa asta depinde doar de felul in care raspunde la comenzile antrenorului: “Vreau sa joc  sa demonstrez ce pot.  Dau totul la antrenamente si vreau sa fiu introdus in teren atunci cand merit”, adauga brazilianul.

Spre deosebire de alti jucatori din Romania, si nu numai, Reinaldo prefera biserica si familia in detrimentul iesirilor nocturne. A crescut intr-o familie saraca, cu trei surori si un partinte care nu avea bani sa-i sustina suficient de mult. Asa s-a apucat si de fotbal: “Nu ne lipsea painea de pe masa, dar am fost saraci, ne lipseau multe. Stiu ca atunci cand m-am apucat de fotbal , n-a avut tata sa-mi dea bani sa iau ghete. Aveam 14 ani si m-am dus si-am cerut imprumut de la cineva bani. Fotbalul m-a salvat, asa cum se intampla si cu alti copii din Brazilia. Familia este foarte importanta pentru mine, la fel ca si biserica. Rugaciunile mi-au fost ascultate si tot ce-am agonisit a fost cu ajutorul lui Dumnezeu”, spune mijlocasul. Sotia si baiatul sau s-au mutat cu el, in Cluj si i-au adus linistea mult dorita: “Sunt aici, sunt cel mai fericit om din lume. Stiu ca sunt cu mine, ca sunt bine si am grija de ei. Baiatul meu este viata mea. Cand vin acasa suparat dupa un meci sau un antrenament pentru ca nu mi-a iesit jocul, ma uit la copil si il vad cum zambeste. Atunci uit de toate  si nu pot sa nu-l iau in brate. Imi trece supararea imediat.”

Idolul Cesar Sampaio

Cand vine vorba de jucatori favoriti, Reinaldo duce discutia spre Cesar Sampaio, fostul international brazilian, unul dintre putinii fotbalisti care au evoluat la cele patru mari cluburi din Brazilia: Santos, Palmeiras, Corinthians si Sao Paolo. “A fost cel mai mare, dupa parerea mea. Un fotbalist de clasa si un om modest, care discuta cu oricine, orice.  Un mare jucator, mare de tot. El este idolul meu in fotbal. Are si peste 50 de selectii in echipa nationala”

Coleg cu Juninho si Marcos

In 2005 a jucat pentru Palmeiras unde i-a avut ca si colegi, printre altii, pe Juninho Paulista (50 de prezente in tricoul “cariocas”, campion mondial in 2002) si pe Marcos (campion mondial tot in 2002). “Palmeiras este un club mare in Brazilia. Jucatori de o extraordinara valoare si asta se vede in meciuri. Juninho are vreo 37 de ani si joaca si acum, dar nu mai e la Palmierias, ci la Ituano. A fost o perioada frumoasa la Palmeiras, am avut multe de invatat acolo.”

Vrea un meci pe noul stadion

Despre Cluj, Reinaldo spune ca este un oras frumos cu oameni prietenosi. Pe viitor isi doreste sa apuce sa prinda macar un meci pe stadionul care se construieste pe amplasamentul fostei arene “Ion Moina”:
“Toata lumea isi doreste sa joace pe stadionul acela. Am vazut imagini si este nemaipomenit. Avem suporteri care pun mult suflet si care vin cu inima langa echipa si sunt convins ca la primul meci acolo, stadionul va fi neincapator”

Carte de vizita:  Reinaldo da Silva (25 de ani)

A inceput fotbalul la Nacional Sao Paolo, la varsta  de 14 ani, iar la 17 ani a semnat un contract de jucator profesionist. In cariera a mai jucat la formatiile: Quilmes, Palmeiras, Nautico, Ituano (Brazilia) Nacional (Portugalia) si Kalmar (Suedia).

sursa: Universitateacluj.ro

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează