SPORTURI  »  HANDBAL  »  TRAGEDIE LA HCM

Gaţu după decesul lui Kurtes: „Trebuie să onorăm memoria acestui om”

Articol de GSP - Publicat sambata, 08 mai 2010 00:00

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că decesul antrenorului echipei HCM Constanţa, Zoran Kurtes, reprezintă o pierdere mare pentru tot handbalul şi că trebuie onorată memoria acestui tehnician.


"Suntem şocaţi cu toţii, e o veste care dă peste cap pe oricine, fiind vorba de un om tânăr, de doar 44 de ani. E o pierdere mare pentru tot handbalul, dar în mod deosebit pentru HCM Constanţa, pentru că acest om a reuşit, de când a venit, să schimbe în totalitate mentalitatea echipei. Evoluţiile jucătorilor şi parcursul bun din Liga Campionilor au confirmat în totalitate şi valoarea antrenorului. E cu atât mai tragic cu cât era un om sănătos, plin de viaţă, care se agita pe bancă şi trăia fiecare meci la intensitate maximă. Am primit nu demult un exemplu din partea Ungariei, în privinţa conduitei în astfel de situaţii tragice şi trebuie cu toţii să ne comportăm ca atare, să onorăm memoria acestui om", a spus Gaţu.

Cristian Gaţu a precizat că a primit vestea decesului lui Kurtes noaptea: "Nu cunosc multe amănunte, am primit vestea azi noapte, ştiu doar că din ce mi s-a spus era un grup mai mare care urmărea un meci în jurul orelor 23.00, când pur şi simplu s-a întâmplat, speriindu-se toată lumea şi nevenindu-le să creadă".

Gaţu a confirmat că în urma decesului antrenorului sârb, Cupa României va fi amânată.

Antrenorul sârb al echipei de handbal masculin HCM Constanţa, Zoran Kurtes, în vârstă de 44 de ani, a decedat, vineri seară, în jurul orei 23.00, în camera sa de hotel de la Mamaia.

Surse din cadrul clubului au declarat că tehnicianului sârb i s-a făcut dintr-o dată rău, s-a aşezat pe patul din camera de la Hotelul Flora din Mamaia, iar un pieten care-l însoţea a sunat la 112. Un echipaj SMURD a încercat timp de o oră să-l resusciteze, fără să reuşească. Decesul a fost constat în jurul orei 23.00.

Sursa: Mediafax

Citește și:
România U21, victorie uriașă în Kosovo! Situația în preliminariile Euro 2027
Nationala
România U21, victorie uriașă în Kosovo! Situația în preliminariile Euro 2027
Fostul număr 7 WTA a luat pauză de la tenis, dar se bucură de turneul de la Miami: „Te iubesc!”
Tenis
Fostul număr 7 WTA a luat pauză de la tenis, dar se bucură de turneul de la Miami: „Te iubesc!”
Lângă cine a fost fotografiată Andreea Esca la Istanbul! Monument de tristețe la final
Nationala
Lângă cine a fost fotografiată Andreea Esca la Istanbul! Monument de tristețe la final
Decizia luată de FRF, a doua zi după eșecul României cu Turcia
Nationala
Decizia luată de FRF, a doua zi după eșecul României cu Turcia
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea
Profit.ro
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea "ocazională" a frontierei cu țigări pentru uz personal
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (1)
 •  08 Mai 2010, 14:27

sa continuam ce a inceput si sa luam liga campionilor in urmatorii ani DUMNEZEU SA-L IERTE !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează