INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FULHAM - ATLETICO ÎN FINALA EUROPA LEAGUE

Danny Murphy: "Fulham e a doua favorită a fiecărui englez, sîntem compleşiţi de ceea ce trăim"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 mai 2010 00:00

Căpitanul lui Fulham, Danny Murphy, consideră că londonezii au intrat în inimile tuturor englezilor graţie performanţei reuşite în acest sezon de Europa League şi se arată copleşit de ceea ce a trăit după calificarea echipei sale în finala C2.

"Acum, cred că Fulham este al doilea club favorit al oricărui englez. Am fost sunat de mulţi prieteni din lumea fotbalului şi multă lume mă opreşte pe stradă ca să-mi transmită succes. Anglia e alături de noi! Asta datorită spiritului pe care l-am arătat de-a lungul competiţiei, mai ales contra echipelor pe care nu se aştepta nimeni să le scoatem.

Sîntem copleşiţi de ceea ce trăim, susţinerea celor din jur ne face să ne simţim cu adevărat responsabili să realizăm ceva cu adevărat important. Lumea nu se plictiseşte cînd ne vede jucînd, dăm totul şi vrem să mergem pînă la capăt!", a spus Danny Murphy.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala

A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box

Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează