INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MASURI

Şedinţă la Real pentru judecarea lui Pellegrini. Va fi concediat?

Articol de GSP - Publicat marti, 18 mai 2010 00:00

Preşedintele Realului, Florentino Perez, a convocat o şedinţă specială pentru a se discuta traseul echipei în actuala stagiune.

 

La reuniunea de miercuri vor participa 15 conducători, plus directorul general Jorge Valdano. Ultimul va prezenta raportul, punct cu punct, pe fiecare competiţie în care formaţia madrilenă a dat rateu, dar şi randamentul fiecărui jucător. Cea mai delicată este poziţia antrenorului Manuel Pellegrini. Chilianului i se impută că a pierdut toate principalele partide ale sezonului (cu FC Sevilla şi "dubla" contra Barcelonei în Primera, "optimile" cu Lyon din Ligă, eliminarea din Cupă în faţa unei echipe de liga a 4-a).

"Este principalul responsabil de toate nereuşitele, care-i pun sub semnul întrebării munca făcută", l-a caracterizat "Marca", ziar care a anticipat că "Pellegrini va fi demis ori, în cel mai bun caz, suspendat". Renunţarea la el, cu un an înaintea expirării contractului, ar costa clubul "blanco" 4 milioane de euro brut.

"Marca" a completat: "Soluţia, şi prima opţiune, de înlocuire este Jose Mourinho. Celelate variante sînt Rafa Benitez şi Fabio Capello".

Citește și:
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Superliga
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
Superliga
Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”
IOANIȚOAIA LA ZI » Directorul GSP dezvăluie: „Tocmai am vorbit cu Reghecampf. E totul bătut în cuie”
Superliga
IOANIȚOAIA LA ZI » Directorul GSP dezvăluie: „Tocmai am vorbit cu Reghecampf. E totul bătut în cuie”
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Stiri extrasport
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți


Comentarii (1)
 •  18 Mai 2010, 10:39

A dat si rateuri dar are totusi o scuza a luat totul de la zero, nu a fost deloc usor eu i-as mai da o sansa plus ca vestiarul il sustine.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close