FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Mijlocaşul Bistriţei, Ioan Hora, a semnat ieri cu CFR » Bolid pentru Ligă

Articol de GSP - Publicat joi, 03 iunie 2010 00:00

Transferul i-a costat pe campioni 600.000 de euro

Clujul a oficializat primul transfer al verii. Mijlocaşul Ioan Hora (21 de ani) a semnat ieri dimineaţă un contract valabil pe 5 sezoane, după ce Paszkany şi Pădureanu au fixat suma de transfer: 600.000 de euro!

"N-am ştiut nimic de oferte de la Steaua, Dinamo sau Rapid. A fost suficient să vină nea Jean şi să mă întrebe dacă vreau să merg la CFR Cluj. De ce am acceptat din prima, fără să cer timp de gîndire? Clujul e echipa momentului. Gloria a fost revelaţia returului, CFR e prezentul fotbalului românesc, iar eu trebuie să demonstrez că şi viitorul acestei echipe e promiţător", a spus Hora.

Jucătorul lansat în fotbal de UTA va cîştiga la Cluj 120.000 de euro pe sezon. Hora a fost transferat de clujeni pentru postul de mijlocaş de bandă. "Pot juca şi în dreapta, şi în stînga, dar şi în atac, orice de la mijloc în sus. De-abia aştept să evoluez în Champions League. Ar fi minunat să jucăm cu Barcelona, Real sau Inter", a încheiat fotbalistul care are 4 goluri şi două pase decisive în sezonul recent încheiat al Ligii I.

"Noii mei colegi au muncit mult pentru accesul în Liga Campionilor. Le sînt deja dator vîndut şi sper să mă revanşez în curînd"
Ioan Hora, mijlocaş CFR Cluj

BURSA TRANSFERURILOR LA CFR CLUJ

Jucător    Echipă    Şanse de reuşită
Nuno Diogo    liber de contract    90 %
Cristian Săpunaru    FC Porto    30 %
Cassio    Uniao Leiria    80 %
Andrei Mureşan    Gloria Bistriţa    70 %
Mihai Mincă    FC Braşov    80 %
Simone Tiribocchi    Atalanta    30 %

Se pregăteşte Andrei Mureşan
Oficialii CFR-ului au discutat ieri cu un alt jucător al Bistriţei, mijlocaşul defensiv Andrei Mureşan. Surse din club spun că s-a ajuns deja la un acord cu fotbalistul, acum rămîne ca Paszkany să-l convingă pe Jean Pădureanu să accepte 300.000 de euro pentru a perfecta mutarea. Andrei este fiul masorului de la CFR, Iosif Mureşan. Mijlocaşul care a fost crescut de "U" Cluj mai e dorit şi de Rapid.

Citește și:
Umăr la umăr înaintea sprintului final: Universitatea Craiova îi anulează ultima șansă lamentabilei Rapid și o egalează pe U Cluj
Superliga

Nemaivăzut: arbitrul Danny Makkelie a primit un telefon în timpul finalei Cupei și s-a dus să răspundă
Campionate

Rasism în văzul lumii » Mesaje oribile afișate unul după altul de olteni, fără cenzură

Noile calcule la titlu în Serie A, după rezultatul din Verona - AC Milan » Două scenarii pentru Cristi Chivu

EXCLUSIV STB pierde din șoferi, conducerea rămâne intactă. La cât a ajuns salariul mediu în companie
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (4)
 •  27 Iulie 2011, 23:59

auzi,andrei muresan,fiul maseurului de la ... Ma Andrei du-te ma si joaca la Turda ca de acolo ai venit si i-al si pe tat-tu,turnatorul ca la U juca pe post de turnator. acuma a ajuns maseur unu la franari. s va coaca buletinul de naspa ce sunteti

krucifix
krucifix  •  03 Iunie 2010, 11:37
Postat de redraptor77 pe 03 Iunie 2010, 09:01

ma intreb cat timp va trece pana cand te vor imprumuta ...

si em ma-ntreb oare cat timp va mai trece pana se va finaliza mega-transferul lui Barcauan [ pensionarul de la Ceahlaul ] la Dinamo ?

redraptor77
redraptor77  •  03 Iunie 2010, 09:01

ma intreb cat timp va trece pana cand te vor imprumuta ...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!