INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  SPANIA

Antrenorul » Vicente del Bosque

Articol de - Publicat miercuri, 02 iunie 2010 00:00

Vicente del Bosque este un adevărat simbol al Realului, acesta dedicîndu-şi o bună perioadă a vieţii clubului madrilen.

Şi-a început junioratul pe Bernabeu, ajungînd pînă la echipa secundă. A trecut cîte un sezon pe la Cordoba şi Castellon, iar din 1973 a evoluat pentru prima echipă a Realului.

În cei 11 ani petrecuţi ca jucători, del Bosque a cîştigat 5 titluri în Primera şi patru Cupe ale Regelui. Ca mijlocaş la închidere, acesta a fost convocat şi în naţionala Spaniei, alături de care a participat la Campionatul European din 1980.

După mai bine de 300 de meciuri în tricoul "galacticilor", acesta s-a retras în 1984. Un an mai tîrziu prelua echipa a doua a lui Real Madrid, al cărui antrenor a fost timp de cinci ani. A condus şi echipele de juniori şi chiar a antrenat echipa mare pentru cîteva etape.

A primit şansa pe care o aştepta în 1999, cînd l-a înlocuit pe John Toshack. Perioada care a urmat a fost una dintre cele mai de succes ale madrilenilor. Real a cîştigat două titluri, o Supercupă, două Ligi ale Campionilor, o Supercupă a Europei şi o Cupă Intercontinentală.

În 2003, contractul lui del Bosque s-a terminat la o zi după cîştigarea titlului, dar conducerea clubului a ales să nu prelungească înţelegerea. I-a fost oferit un post de director tehnic, dar l-a refuzat.

Un an mai tîrziu, Spania i-a propus postul de selecţioner, dar nu a acceptat, preferînd să meargă în Turcia, la Beşiktaş, unde a dezamăgit.

2008 a fost anul în care a acceptat să conducă Spania. A devenit primul selecţioner din istorie care debutează cu 10 victorii consecutive, oprindu-şi seria la 13. I-a calificat pe iberici la CM2010 cu maximum de puncte.

Citește și:
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Superliga
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
Campionate
Englezii de la Daily Mail au făcut azi anunțul-șoc: Manchester City va fi retrogradată!
Prezentatoarea TV va face din nou echipă cu Thierry Henry și la gala Balonului de Aur
Campionate
Prezentatoarea TV va face din nou echipă cu Thierry Henry și la gala Balonului de Aur
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează