INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  ROAD TO WORLD CUP

Drumul spre CM 2010 » Franţa

Articol de GSP - Publicat luni, 07 iunie 2010 00:00

Nimeni nu poate uita modul controversat în care Campioana Mondială din 1998 s-a calificat la CM2010.

Franţa este antrenată de, probabil, cel mai contestat antrenor din lumea fotbalului, Raymond Domenech. Cu acesta pe banca tehnică, echipa a terminat Grupa 7 preliminară pe poziţia a doua, cu 21 de puncte in 10 meciuri, la un punct in spatele Serbiei.

Campania de calificare la mondialul din Africa de Sud a început foarte rău pentru francezi, aceştia suferind prima şi unica lor înfrângere în Austria. Apoi, naţionala “Cocoşului Galic” a luat câte un punct din România şi a salvat un punct împotriva Serbiei, deşi a jucat în 10 oameni încă din minutul 8.

La barajul contra Irlandei, “albaştrii” au avut doua şanse mari de gol în meciul de pe Croke Park, însa au câştigat doar cu 1-0. În retur, Franţa a fost învinsă la capătul celor 90 de minute de joc de catre irlandezi, meciul intrînd în prelungiri.

Thierry Henry a comis un henţ evident în careul advers, i-a pasat lui William Gallas, iar acesta a adus cea de-a patra calificare consecutivă la un Campionat Mondial pentru Franţa.

GRUPA 7
1. Serbia    10 7 1 2     22-8     +14     22p
--------------------------
2. FRANŢA     10 6 3 1     18-9     +9     21p
--------------------------
3. Austria     10 4 2 4     14-15     -1     14p
4. Lituania     10 4 0 6     10-11     −1     12p
5. România     10 3 3 4     12-18     −6     12p
6. Feroe     10 1 1 8     5-20     −15     4p

GOLGETER - Andre-Pierre Gignac, Thierry Henry (4 goluri)

6 SEP 2008
Austria - FRANŢA 3-1
(Janko 8, Aufhauser 41, Ivanschitz 72p/Govou 61)

10 SEP 2008
FRANŢA - Serbia 2-1
(Henry 53, Anelka 63/Ivanovici 75)

11 OCT 2008
România - FRANŢA 2-2
(Fl. Petre 6, D. Goian 17/Ribery 36, Gourcuff 69)

28 MAR 2009
Lituania - FRANŢA 0-1
(Ribery 67)

1 APR 2009
FRANŢA - Lituania 1-0
(Ribery 75)

12 AUG 2009
Feroe - FRANŢA 0-1
(Gignac 41)

5 SEP 2009
FRANŢA - România 1-1
(Henry 48/Escude ag55)

9 SEP 2009
Serbia - FRANŢA 1-1
(Milijas 12p/Henry 36)

10 OCT 2009
FRANŢA - Feroe 5-0
(Gignac 34,38, Gallas 52, Anelka 86, Benzema 88)

14 OCT 2009
FRANŢA - Austria 3-1
(Benzema 18, Henry 26p, Gignac 66/Janko 49)

BARAJ
14 NOI 2009

Irlanda - FRANŢA 0-1
(Anelka 72)

18 NOI 2009

FRANŢA - Irlanda 1-1
(Gallas 103/Keane 32)

Citește și:
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Superliga
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează