FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

CFR Cluj i-a rezolvat pe Bottone, Piccolo şi De Zerbi

Articol de GSP - Publicat marti, 08 iunie 2010 00:00

Clujul se mişcă repede. După transferul lui Hora, preşedintele Iuliu Mureşan a anunţat încă trei certitudini pentru sezonul 2010-2011.

Oficialul campioanei a dezvăluit ieri că fundaşul Felice Piccolo (Empoli) şi mijlocaşii Roberto De Zerbi (Napoli) şi Davide Bottone (Torino) au şanse mari să joace pentru CFR în Champions League.

"90 şi ceva la sută, cei trei italieni vor evolua la Cluj şi în sezonul viitor. În mare am perfectat condiţiile continuării colaborării cu Piccolo, De Zerbi şi Bottone", a declarat Mureşan.

Preşedintele feroviarilor a adăugat că negocierile cu sicilienii de la Catania, pentru prelungirea împrumutului decarului Nicolae Dică, nu au dus la rezultatul scontat.

"N-am reuşit să finalizăm discuţiile cu cei de la Catania. Încă nu e sigur că Nicolae Dică va continua la noi. Depinde de clubul italian. Noi ne dorim să-i prelungim împrumutul", a mai spus Mureşan.

Catania vrea în schimb să-l transfere definitiv pe Dicanio şi a fixat un preţ considerat exagerat de clujeni: 1,5 milioane de euro!

10 meciuri a adunat Felice Piccolo în tricoul feroviarilor în returul campionatului trecut

Prioritari pentru Mandorlini
Antrenorul Andrea Mandorlini le-a cerut şefilor lui CFR, înainte de a pleca în vacanţă, să rezolve transferurile lui Piccolo, De Zerbi şi Bottone.

 "Au fost jucători determinanţi pentru CFR. Nu vreau să fac o colonie italiană la Cluj, dar cei trei au fost fantastici atît în teren cît şi pentru atmosfera din vestiar", a declarat Mandorlini în presa din Italia .

Tiribocchi, ţintă nerealistă
Mureşan a declarat ieri că a renunţat la intenţia de a-i transfera pe Cassio (Uniao Leiria) şi Simone Tiribocchi (Atalanta).

"De Cassio am spus în urmă cu mult timp că nu ne mai interesează. Tiribocchi, în schimb, are o cotă foarte bună în Serie A. E dorit de multe echipe din prima ligă italiană. Sîntem realişti, nu putem concura cu forţele din Serie A", a explicat Mureşan.

Citește și:
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Superliga
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Superliga
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (12)
vladutzzz89
vladutzzz89  •  08 Iunie 2010, 17:09

aggregat?????? invata limba romana! mda, tii minte otelul-rapid? de la ce scor v-au egalat aia? sau national-rapid???? daca e sa vorbim de nume, iti amintesc ca steaua a batut valencia, echipa de pe locul I in lume atunci. nu mai zic nimic de jucatorii de la lyon, dinamo kiev, sevilla, real etc etc etc.. ai uitat de kujt de la feyenoord, ala e fotbalist bun, nu van buyten. si golul in deplasare face parte tot din joc! si da, ai dreptate, e penibil sa pierzi o semifinala de cupa europeana.mor

antreprenor
antreprenor  •  08 Iunie 2010, 15:32

si ce daca a jucat fara spectatori? intrau aia pe teren si dadeau gol? si penaltiurile fac parte din joc in caz ca nu stiai,iar pe feyenoord i-am batut cu 1-0 pe giulesti,oricum asta e noi am jucat contra lui van der vaar,van buyten si altii in timp ce voi ati jucat contra vedetelor de la Halmstad si Betis,frustrarea vine abia cand te gandesti ca o echipa romaneasca putea fi in finala,sa ai 3-0 aggregat si sa pierzi calificarea intr-o repriza e de domeniul penibilului

vladutzzz89
vladutzzz89  •  08 Iunie 2010, 15:17

probabil uiti cat bulan ati avut ca feyenoord a jucat fara spectatori, uiti ca ati egalat din penalty, uiti ca daca il muce nu-i dadea meciul juniorului nu mai ajungeati in primavara!!!! oricum, pentru voi e cea mai mare umilinta ca ati fost eliminati de steaua in uefa!!! ce liniste era in crangasi cand ati pierdut...ce imi placea sa vad lebadarii plangand.. :) desi am multi vecini si stelisti.... frustrarea e mare!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează
Close