INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  ELVEŢIA

Alţi afumaţi » Un incendiu i-a speriat pe elveţieni

Articol de - Publicat sambata, 12 iunie 2010 00:00

Elveţienii au avut şi ei de suferit, ieri, de pe urma unui incendiu izbucnit în vecinătatea cantonamentului de la Emeral Resort

Două constante par să se contureze în acest debut de Mondial: jafurile şi incendiile. Dacă de pe urma hoţilor au avut de suferit cîţiva ziarişti iberici, chinezi şi trei jucători greci, focul le-a dat bătăi de cap neozeelandezilor, nemţilor şi, mai nou, elveţienilor.

Ieri, în cantonamentul de la Emeral Resort, din apropiere de Johannesburg, s-a dat alarma tocmai cînd elevii lui Ottmar Hitzfeld se pregăteau să ia loc în faţa televizoarelor, pentru meciul de deschidere al turneului final. Un fum gros se ridica de pe un cîmp situat în zonă, unde luase foc vegetaţia.

Pompierii şi-au făcut apariţia destul de repede, semn că astfel de accidente nu se întîmplă rar. Ce n-a putut fi clarificat rapid e dacă focul a fost pus de cineva. Neozeelandezii şi nemţii, de pildă, fuseseră "afumaţi" de localnici, care au obiceiul să strîngă tot felul de gunoaie şi să le dea apoi foc.

Citește și:
Două cutremure masive au devastat Venezuela » Imagini înfiorătoare de pe stadioane: meciuri oprite de urgență
Stiri extrasport
Două cutremure masive au devastat Venezuela » Imagini înfiorătoare de pe stadioane: meciuri oprite de urgență
Scandal MONDIAL! Jurgen Klopp a părăsit interviul când i s-a pus întrebarea
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal MONDIAL! Jurgen Klopp a părăsit interviul când i s-a pus întrebarea
Ziua „Z”! Merge la Palat pentru negocierile decisive chiar de ziua lui Gigi Becali: „A ajuns în țară”
Superliga

Elias Charalambous, prezentat oficial la noua echipă
Campionate
Elias Charalambous, prezentat oficial la noua echipă
FOTO Stațiune din România revitalizată. Investiții de aproape 47 de milioane de lei
Profit.ro
FOTO Stațiune din România revitalizată. Investiții de aproape 47 de milioane de lei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează