SPORTURI  »  TENIS  »  RECORD

Novak Djokovici:"Nu este important învingătorul, au cîştigat amîndoi"

Articol de GSP - Publicat joi, 24 iunie 2010 00:00

Francezul Nicolas Mahut, care a intrat în istorie alături de americanul John Isner pentru cel mai lung meci de tenis disputat, a declarat, miercuri, după ce partida lor a fost întreruptă a doua oară, cu puţine minute de a "împlini" zece ore de joc, că nu ştie cât a stat pe teren.

Partida dintre americanul John Isner, cap de serie numărul 23, şi francezul Nicolas Mahut, din turul întîi al turneului de la Wimbledon, devenită cea mai lungă din istorie, dar şi meciul cu cele mai multe ghemuri jucate, s-a întrerupt, miercuri seară, a doua oară, din cauza întunericului, după 9 ore şi 54 de minute. Meciul a mai fost întrerupt după patru seturi, din cauza întunericului şi a fost reluat miercuri. Scorul dintre Mahut, 28 de ani, locul 148 ATP, şi Isner, 25 de ani, locul 19 ATP, este de 4-6, 6-3, 7-6 (7), 6-7 (3), 59-59. 

"Este un campion, a trebuit să lupt cum n-am mai făcut-o niciodată, vom reveni mîine şi vom vedea, dar este un moment incredibil. Nu ştiu ce să spun, nu ştiu cîte ore am jucat", a declarat Mahut, care a mai disputat în turul doi al calificărilor un set maraton, cîştigat cu 24-22, în faţa lui britanicului Alex Bogdanovici. 

"Nu se va mai întîmpla niciodată aşa ceva. Am servit amîndoi fantastic", a afirmat, la rîndul său, Isner, singurul care a avut cinci mingi de meci în setul decisiv, ultima la scorul de 59-58. Isner a servit 98 de aşi, în timp ce adversarul său 94, cei doi pulverizînd, astfel, recordul lui Ivo Karlovici, de 78 de aşi. 
 
"Este inimaginabil, nu ştim dacă să plîngem sau să rîdem", a spus principalul favorit al compeţiei londoneze, elveţianul Roger Federer. 

"Ce să zic? Este surprinzător", a declarat şi sîrbul Novak Djokovici, numărul trei mondial, cînd scorul era 35-35. "Toată lumea de la vestiare se uită la asta, peste tot. Sunt impresionat de faptul că cei doi şi-au ţinut serviciul atât de uşor pe parcursul întergii zile. Este incredibil! Poate că ar fi trebuit să ajungă la un acord să joace tie-break la scorul de 50-50. Nu este important învingătorul, au cîştigat amândoi", a adăugat Djokovici.

Meciul se va relua astăzi, de la ora 17.30!

Citește și:
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
Superliga
Discurs rar întâlnit în Superligă: „Poate că nu merit colegi atât de buni”
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Superliga
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează