Articol de GSP - Publicat sambata, 26 iunie 2010 00:00
"Centralul" din Mexic l-a eliminat aiurea pe chilianul Estrada, imediat după golul de 2-0 al Spaniei. Evitase să-i dea "roşu" la o fază confuză petrecută cu cîteva minute mai devreme.
Partida de la Pretoria a fost condusă de Marco Rodriguez, supranumit "Micul Dracula" sau "Draculino". Mexicanul şi-a atras porecla din cauza asemănării fizice cu fostul actor Bela Lugosi, cel care a jucat rolul Dracula în filme cu vampiri din anii '30. În viaţa de zi cu zi însă, Rodriguez este învăţător şi pastor într-o biserică creştină.
Aseară însă, prestaţia lui a fost departe de a însemna o lecţie de arbitraj. Imediat după golul de 2-0 al ibericilor, marcat în minutul 37, Rodriguez a luat o decizie hilară. I-a acordat al doilea cartonaş galben şi l-a eliminat pe chilianul Estrada, fiindcă l-a ciocnit uşor din alergare pe Torres, care, venind din linia a doua, se îndrepta spre punctul de la 11 m pentru a primi o eventuală pasă de finalizare. Faza se întîmpla însă destul de departe de locul unde se juca mingea. Spaniolul s-a prăbuşit ca lovit de trăznet, iar "centralul" l-a trimis la vestiare pe Estrada după ce Iniesta a făcut 2-0. Arbitrul a fost impasibil la protestele sud-americanilor, care au cerut socoteală brigăzii şi pe drumul spre vestiare, la pauză.
Rodriguez evitase să-i arate "roşu" mai devreme lui Estrada, tot la o duel confuz cu Torres, şi l-a iertat pe Ponce de un avertisment clar pentru un fault dur petrecut spre finalul primei reprize.
Mareea roşie
Spania - Chile a însemnat aseară şi un spectacol monocolor al tribunelor, oferit de cei 50.000 de suporteri prezenţi la partida de la Pretoria. Asta fiindcă la ambele "naţionale" predomină roşu, motiv pentru care echipa lui Del Bosque, cosiderată drept oaspete, a şi trebuit să schimbe tradiţionalele tricouri "roja" şi să evolueze în albastru.