SPORTURI  »  ALTELE  »  ANTS

Sportul va ajunge la cel mai jos nivel de reprezentare de după '89 » Direcţie greşită

Articol de - Publicat vineri, 02 iulie 2010 00:00

Sportul, ca minister, a trăit doar un an în mandatul preşedintelui Traian Băsescu, 2009. Înainte existase ca agenţie naţională aflată în subordinea directă a primului ministru.


Începutul lui 2010 a readus sportul la nivel de agenţie, de data aceasta sub denumirea de Autoritate Naţională pentru Sport şi Tineret în subordinea Ministerului Educaţiei. Miercuri seara, după o şedinţă de Guvern de 8 ore, primul ministru Emil Boc a anunţat primele măsuri de restructurare din administraţia locală şi centrală: 59.000 de şomeri şi jumătate de agenţii desfiinţate.

Printre acestea se va afla şi ANST, care va fi transformată în Direcţie. Condusă de preşedintele Doina Melinte (foto), care în mod cert nu va mai avea rangul de secretar de stat. Este nivelul cel mai inferior la care sportul românesc a ajuns să fie reprezentat în Guvern în ultimii 20 de ani.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (2)
ligax
ligax  •  01 Iulie 2011, 00:37

Sa speram ca, totusi, nu va fi asa!

acetobalsamico
acetobalsamico  •  02 Iulie 2010, 02:49

"Este nivelul cel mai inferior la care sportul românesc a ajuns să fie reprezentat în Guvern în ultimii 20 de ani." ? invatati gramatica si pe urma apucati-va de scris articole

Vezi toate comentariile (2)
Comentează