SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

13, cel mai frumos număr pentru Serena

Articol de - Publicat duminica, 04 iulie 2010 00:00

Serena Williams a cîştigat ieri titlul la Wimbledon pentru a patra oară, ea ajungînd la 13 trofee de Mare Şlem în carieră. Finala cu Vera Zvonareva nu a avut decît o singură direcţie, americanca impunîndu-se cu 6-3, 6-2 într-o oră şi 7 minute.

Cînd Serena a spus că trebuie să fie foarte atentă în ultimul act, a vorbit extrem de serios. "Cel mai mare pericol ar fi să pun prea multă presiune pe mine. Pe hîrtie se pare că ar trebui să cîştig, dar Vera a reuşit cîteva victorii bune la acest Wimbledon. E o luptătoare, nu renunţă niciodată. Jocul ei nu are slăbiciuni şi întotdeauna e greu să joci împotriva unei asemenea adversare". Vorbea o Serena care este numărul unu mondial, care urma să dispute a şasea finală pe iarba londoneză şi care avea, în acel moment, 12 titluri de Mare Şlem în palmares.

N-au fost vorbe goale. Williams cea mică a pus totul în finală, încă de la prima minge, conştientă fiind că nu trebuie să lase urme pe care Zvonareva să se întoarcă în meci. A servit excelent, 9 aşi şi un procentaj de reuşită pe primul de 94 la sută, a adunat 29 de lovituri cîştigătoare (faţă de 9 ale rusoaicei), a făcut orice mişcare cu un amestec inedit de urgenţă şi grijă. N-a lăsat-o pe Vera să respire în meci, să-şi creeze şanse. A jucat agresiv, necruţător.

Cele două feţe ale Serenei
Dovada că n-au fost vorbe goale e bucuria cu care a sărbătorit la final. A reacţionat ca după o partidă de trei seturi, încheiată cu 10-8 în decisiv. Ca şi cum gloria ei nu era asigurată, ci abia acum se construieşte. Are deja 13 trofee majore, se apropie de ierarhia legendelor.

Nu i-a fost frică, dar s-a temut un pic. A ştiut însă să gestioneze totul foarte bine. Ocaziile mari îi cad perfect, parcă s-a născut anume pentru asemenea scene scăldate în lumină. Şi ce diferenţă între fiara de pe teren şi cochetăria de la festivitatea de premiere! Micile reverenţe, zîmbetele, trofeul strîns în braţe tot Serena înseamnă. Cea care nu serveşte cu 200 de kilometri pe oră, ci se alintă că nu şi-a adus nici o bijuterie cu ea şi a fost împrumutată de Venus: "Ea are mereu grijă de mine". În tenis însă, mezina nu mai are nevoie de protecţia nimănui. Ea e stăpîna.

Titlurile de Mare Şlem ale Serenei
Australian Open    2003, 2005, 2007, 2009, 2010
Roland Garros    2002
Wimbledon    2002, 2003, 2009, 2010
US Open    1999, 2002, 2008

Topul învingătoarelor de Grand Slam
1. Margaret Court    24
2. Steffi Graf    22
3. Hellen Wills    19
4.-5. Chris Evert    18
Martina Navratilova    18
6. Serena Williams    13

Citește și:
Cătălin Oprișan nu iartă un ZEU al fotbalului: „Peste Maradona, dar un trădător. Am suferit ca un câine din cauza lui”
Campionate
Cătălin Oprișan nu iartă un ZEU al fotbalului: „Peste Maradona, dar un trădător. Am suferit ca un câine din cauza lui”
„Așteptăm naționala aici!” » Euforie la Pitești, după anunțul CNI: „Ați văzut termenul de finalizare? Spuneau că nu se face arena”
Superliga
„Așteptăm naționala aici!” » Euforie la Pitești, după anunțul CNI: „Ați văzut termenul de finalizare? Spuneau că nu se face arena”
Scandalul finalului de an! Președintele unui colos din Europa, arestat pentru trafic și consum de cocaină!
Campionate
Scandalul finalului de an! Președintele unui colos din Europa, arestat pentru trafic și consum de cocaină!
Acord cu CSM București: se face supertransferul anunțat în premieră de GSP!
Handbal
Acord cu CSM București: se face supertransferul anunțat în premieră de GSP!
Surpriza Duster de Crăciun - a devenit cea mai cumpărată mașină nouă în Ucraina
Profit.ro
Surpriza Duster de Crăciun - a devenit cea mai cumpărată mașină nouă în Ucraina
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează